Transferurile numeroase făcute în această vară și noul regulament impus de FRF cluburilor îi obligă pe cei de la ACS Poli să scoată din lot pe unul dintre cei mai vechi jucători, deținut încă din perioada în care echipa se numea ACS Recaș. Regula prin care fiecare formație trebuie să folosească un număr maxim de 25 de jucători în campionat, i-a determinat pe timișoreni să renunțe la Răzvan Trandu (24 ani). Tânărul mijlocaș care impresiona în primul sezon în care bănățenii jucau în Liga 1 și care în Liga 2 a fost titular de bază nu este văzut de Dan Alexa ca favorit să se impună în fața celorlalți coechipieri ai săi de pe acest post, astfel că a ales să-l trimită la echipa secundă și să-l pună pe lista de transferuri.
Trandu nu duce însă lipsă de oferte și este dorit insistent în acest moment de FC Rapid. Machidonul timișorean mai are un an de contract cu ACS Poli, club care e dispus să-l cedeze fie împrumut, fie definitiv. Ovidiu Burcă, președintele giuleștenilor, poartă negocieri pentru a-l achiziționa definitiv pe mijlocașul care în sezonul precedent de Liga 2 a bifat 20 de apariții în tricoul bănățenilor, reușind să contribuie la promovare cu două goluri și două pase decisive.
Antrenorul lui ACS Poli, Dan Alexa, a recunoscut că Rapid îl vrea pe Trandu. „Este ofertă clară pentru el. Cred că pentru el ar fi foarte bine, e decizia lui. Știu că Rapidul îl dorește, vom vedea zilele următoare dacă va pleca. Împrumutat sau definitiv, nu știu încă… A fost decizia mea să nu-l mai ținem în lot. Mă bucur că are oferta de la Rapid, e o echipă de tradiție, are posibilitae să evolueze. Și Ovidiu (n.r. Burcă) și l-a dorit foarte mult. Decizia mi-a aparținut, i-am luat pe Sarmov, Llorente, joc cu Melinte în centru și Artean e de perspectivă. Am hotărât că e spre binele lui Răzvan să meargă să joace”, a declarat, citat de Sport9, Alexa.
Răzvan Trandu și Cristian Boldea sunt ultimii doi jucători ai lui ACS Poli din lotul Recaș, sosit la Timișoara în vara lui 2012.