UTA se pregătește în surdină pentru primul meci pe puncte al anului. Nici măcar Adrian Marțian nu se mai bate cu pumnul în piept că este pe cale să depășească o perioadă complicată ce-l găsește tot la butoane în Calea Aurel Vlaicu. Sau, poate, dejeanul simte că până la ora partidei cu Olimpia Satu Mare se mai pot întâmpla multe, inclusiv ca Adrian Falub și Marius Suller să nu semneze noile contracte, iar jucătorii să refuze deplasarea dacă nu își vor primi salariile pe luna noiembrie până vineri dimineața.
Până una alta, lotul „textilist” se completează de pe o zi pe alta. În primul rând, la Arad a ajuns în sfârșit Maximiliano Laso. Legăturile dintre mijlocașul ofensiv argentinian și conducerea „textilistă” s-au reluat încă de acum o lună de zile, dar sud-americanul a amânat nefiresc de mult revenirea în orașul nostru, ratând toată pregătirea de iarnă. De când a plecat de la UTA, Laso a evoluat la Union Santa Fe în eșalonul secund al campionatului țării natale, dar a fost atras din nou de România și de posibilitatea de a face pasul spre Liga 1 dacă va confirma din nou în „alb-roșu”.
Probabil, după aproximativ 30 de ore de zbor, Laso nu va face decât un antrenament ușor marți după-amiază, însă de miercuri ar trebui să-și (re)ia rolul în serios la UTA. Același lucru este valabil și în cazul ultimilor doi fotbaliști de culoare sosiți în Calea Aurel Vlaicu. Daniel Ola are un mic avantaj, căci a și fost văzut de antrenori la amicalul cu Ineul, iar pentru el vorbește și CV-ul bogat, în timp ce pentru Ibrahim Babatunde (foto) lucrurile nu sunt la fel de simple.
Inițial, atacantul nigerian de 29 de ani a fost refuzat de Adrian Falub, căci pe „țeavă” era un alt „vârf”. Acum, tehnicianul ar trebui să se mulțumească și cu fotbalistul de 1,83 metri, care ultima oară a evoluat pentru gruparea letonă Daugava Daugavpils. Babatunde a fost propus la UTA chiar de Ola, cu care a împărțit același vestiar la campioana Letoniei și care acum trebuie să tragă tare să le ia fața lui Apostu și Sălăjan, fotbaliști care au făcut pregătirea de iarnă de la A la Z și au și arătat o formă bună în amicale.
Sursa: Sport Arad