Enis Bolat și Cioinac se pregătesc cu Farul: „Cei care vin trebuie să intre titulari”

Enis Bolat și Cioinac se pregătesc cu Farul:**

La antrenamentul de joi al echipei FC Farul au participat și doi noi jucători. Mijlocașii Enis Bolat și Ionuț Adrian Cioinac (foto) sunt văzuți de conducătorii formației constănțene ca posibili titulari, astfel că în aceste zile se poartă negocieri pentru legitimarea lor.

Bolat are 27 de ani și este jucător ofensiv. A mai jucat la Farul, dar și la Callatis Mangalia, ultima sa echipă fiind Unirea Slobozia.

În vârstă de 24 de ani, Cioinac evoluează mijlocaș defensiv sau fundaș central și vine de la Fortuna Poiana Câmpina. Este craiovean (produs de Școala de Fotbal „Gică Popescu”) și a mai evoluat la Dunărea Galați, ASA Târgu Mureș și, pentru numai un meci, la Dinamo.

„Am mai făcut un transfer, fostul jucător al Farului Bolat. Sperăm ca, de mâine (n.r. joi), să-l avem la pregătire și pe mijlocașul Ionuț Cioinac, de la Fortuna Poiana Câmpina. Cum am și vorbit cu oamenii din conducerea noastră, cei care vin trebuie să intre titulari. Nu avem nevoie de completări în lot”, a spus, pentru Ziua Constanța, antrenorul Marian Dinu, după amicalul terminat la egalitate, scor 0-0, cu Înainte Modelu.

Altfel, FC Farul va disputa, sâmbătă, în deplasare, de la ora 11:00, ultima partidă amicală dinaintea reluării campionatului. Constănțenii vor juca împotriva liderului seriei secunde a Ligii a III-a, Dunărea Călărași, echipă antrenată de constănțeanul Ion Răuță.

Pe aceeași temă