Emil Dică a semnat cu FC Rapid: „Avem nevoie de exemple pentru cei mici”

Emil Dică a semnat cu FC Rapid:**

Mijlocașul Emil Dică, în vârstă de 31 de ani, a semnat, vineri, un contract valabil până în vară cu FC Rapid, informează site-ul oficial al grupării giuleștene.

Tehnicianul Viorel Moldovan a declarat că are nevoie de jucători cu experiență în lot pentru atingerea obiectivului din acest an. „Emil Dică a fost una dintre țintele mele în această perioadă. Tinerii pot crește bine pe lângă acest tip de jucător. Avem nevoie de exemple pentru cei mici. Tineri avem destui, aveam nevoie și de oameni cu experiență”, a afirmat Moldovan.

Deși conducerea a ajuns la un acord și cu atacantul Daniel Niculae, acesta nu a semnat încă din cauza întârzierii cărții verzi. În aceste condiții, Niculae nu face parte din lotul echipei pentru meciul din deplasare cu ASC Bacău, programat, sâmbătă, de la ora 11.00, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii a II-a.

Articol scris de Marius Țone (Mediafax)

Pe aceeași temă