Echipele Craiovei se bat pe Firțulescu, acesta preferă UTA

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Dec. 2013, 15:28 Actualizat: 05 Dec. 2013, 15:29 Bursa transferurilor
Echipele Craiovei se bat pe Firțulescu,  acesta preferă UTA

Chiar dacă nu a marcat niciun gol în primele 14 meciuri ale sezonului pentru „Bătrâna Doamnă”, Dragoș Firțulescu a avut în general rezultate bune în tricoul „alb-roșu”. Un bun executant al fazelor fixe cu piciorul stâng, „mijlocașul de buzunar” a fost la originea multor faze de poartă ale arădenilor, iar asta au remarcat și grupările mai bine cotate din serie. Cel puțin cele două cluburi ale Craiovei, care-l cunosc foarte bine pe fotbalistul de 24 de ani, crescut la gruparea fanion a Băniei, au anunțat pe lista lor de achiziții. Cel puțin, Adrian Mititelu și l-ar dori din nou pe Firțulescu la „Știința”, însă formația Primăriei e un adversar redutabil, în sensul că are o potență financiară superioară.

Până una alta, însă, jucătorul se vede îmbrăcând tricoul UTA-ei și din primăvară. „Știu că se vorbește despre mine la Craiova, dar acum gândul îmi este doar la UTA. Sper din suflet să se rezolve situția la Arad, să existe o situație financiară stabilă, iar la primăvară vom arăta cu adevărat de ce suntem în stare”, spune Firțulescu, care mai condiționează rămânerea la Arad și de continuarea cu Eugen Trică pe bancă.

„Decarul” arădenilor a fost printre puținii jucători care s-au antrenat de la finalul lunii iulie în Calea Aurel Vlaicu, acceptând condițiile grele de la club.

Sursa: Sport Arad

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 05 Dec. 2013, 15:28 Actualizat: 05 Dec. 2013, 15:29 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă