După UTA, Strătilă e gata să contribuie și la revenirea Brașovului cel puțin în Liga 2. Alte două cluburi îl vor pe mijlocaș

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 17 Jan. 2018, 11:21 Actualizat: 17 Jan. 2018, 11:22 Bursa transferurilor
După UTA, Strătilă e gata  să contribuie și la revenirea Brașovului cel puțin în Liga 2. Alte două cluburi îl vor pe mijlocaș

Apariție suprinzătoare la antrenamentul de marți al liderului Ligii a 4-a Brașov. Sorin Strătilă este liber de contract, dar se antrenează cu AS SR Brașov. Fotbalistul brașovean a rămas fără angajament de la finalul lunii lunii noiembrie, când s-a despărțit după patru sezoane de UTA Arad.

După o vacanță în Anglia, Strătilă s-a întors la Brașov și, chiar dacă are ceva oferte de la echipe din țară, ar agrea să rămână acasă. Strătilă este dorit de AS SR Brașov, dar mai are oferte și de la formațiile brașovene de Liga a 3-a, Olimpic Cetate Râșnov și AFC Hărman.

„Mă bucur că am primit acceptul antrenorilor să mă pregătesc cu AS SR Brașov. Sunt în discuții atât cu cei de la Brașov, cât și cu Cetate Râșnov și AFC Hărman. Eu aș dori să rămân acasă, îmi ajung atâția ani în care am fost plecat. AS SR Brașov ar fi prima opțiune pentru mine, îmi place acest proiect, acum rămâne de văzut dacă discuțiile se vor concretiza. Din punct de vedere fizic, mă simt bine. Am fost plecat timp de o lună în Anglia la vărul meu, dar în toată acestă perioadă m-am pregătit, astfel că nu sunt probleme”, a spus, citat de Monitorul Expres, Sorin Strătilă.

Are o selecție la echipa națională

Sorin Strătilă (31 de ani) a început fotbalul la Tractorul Brașov , iar în cariera sa a evoluat pentru Euro Africa Bușteni, Inter Gaz, Royal Ghimbav, Steaua II, Astra, Dinamo, Concordia Chiajna și Dinamo. În ultimii patru ani, brașoveanul a fost jucător de bază la UTA Arad, echipă de care s-a despărțit la finalul anului trecut. În cariera sa, mijlocașul are și o selecție la naționala României. A jucat 17 minute într-un meci amical disputat cu reprezentativa din San Marino, în 2011.

Voicu s-a accidentat

După ce primul antrenament a fost unul care i-a stors pe jucători și ședința de pregătire de ieri a fost solicitantă. Jucătorii au fost chemați la ora 10.00 la stadionul Tineretului, iar după o ședință tactică ținută de Stîngă și Petre Lucian, aceștia au început mai multe serii de abdomene în vestiar.

Antrenamentul a continuat pe sinteticul de la ICIM, unde s-a lucrat la posesie, după care s-a trecut la un joc școală. Problemele nu-l ocolesc însă pe antrenorul Florin Stîngă. Acesta a schimbat ora antrenamentelor, asfel că în fiecare zi, jucătorii sunt chemați dimineața la ședințele de pregătire. Cum în lot sunt și jucători care lucrează ieri, stafful tehnic al stegarilor nu a putut conta pe fundașii Raul Rusu și Laurențiu Căpățînă. Cei doi jucători nu s-au putut învoi de la serviciu, astfel că nu au putut participa la antrenament. Mai mult, la antrenamentul de ieri s-a accidentat Adrian Voicu. Fundașul stânga, transferat în această iarnă de la AFC Hărman, nu a putut încheia antrenamentul din cauza unei accidentări la un picior.

Joi, primul amical al iernii

Primul amical al echipei brașovene va fi joi, de la ora 11:00, la Tărlungeni, cu ACS Poli Timișoara. Apoi, la finalul săptămânii viitoare, pe 26 ianuarie, pentru echipa pregătită de Florin Stîngă, Petre Lucian și Andrei Șanta va fi testul de la Sibiu cu FC Hermannstadt.

Articol scris de Adi MARICA
Foto: Monitorul Expres

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 17 Jan. 2018, 11:21 Actualizat: 17 Jan. 2018, 11:22 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă