Dunărea așteaptă la reunire trei jucători de la ASA Târgu Mureș. Primii plecați

Dunărea așteaptă la reunire trei jucători de la ASA Târgu Mureș.** Primii plecați

Liderul Ligii 2, Dunărea Călărași, își reia astăzi, 9 ianuarie, de la ora 15:00, activitatea pentru pregătirea celei de-a doua părți a campionatului. Echipa condusă de Dan Alexa se va antrena la Călărași până pe 23 ianuarie, iar în perioada 24 ianuarie – 5 februarie își va muta cartierul general în Turcia, în Antalya, acolo unde vrea să joace și patru meciuri amicale.

Trei jucători de la ASA, așteptați la reunire

La reunirea de astăzi sunt așteptați și cele două achiziții realizate până acum, fundașul Alin Dobrosavlevici și atacantul Dino Spehar, dar și trei jucători pe care Dunărea și-i dorește pentru a-și îndeplini obiectivul: promovarea. Fundașul Gaston Mendy (32 de ani, foto mic), mijlocașul Paul Iacob (21 de ani, foto principal) și atacantul Alexandru Stoica (20 de ani), toți de la ASA Târgu Mureș, însă ultimii doi legați contractual de FC Viitorul, au șanse mari să semneze cu Dunărea.

Dintre cei trei jucători, Iacob a evoluat cel mai mult și a fost una dintre piesele de bază ale echipei mureșene. Mijlocașul care la ASA a fost folosit în dese rânduri ca fundaș central și care în ultimii ani a evoluat și pentru Gaz Metan și FC Brașov a jucat în 20 de meciuri, toate ca integralist, și a înscris 6 goluri.

Stoica a bifat 19 meciuri și 3 goluri în prima parte a sezonului, iar transferul la Dunărea ar fi o revenire la echipa călărășeană, pentru care a mai jucat în urmă cu două sezoane și a impresionat, deoarece Hagi a decis să-l recheme în lotul Viitorului.

În schimb, experimentatul Mendy, care în România a mai evoluat pentru Farul, „U” Cluj, Petrolul sau Rapid, a jucat pentru ASA Târgu Mureș în 14 meciuri, dintre care în doar 10 a fost titular.

Balint – out, Pușcașu – împrumutat

La capitolul despărțiri, Dunărea a renunțat la serviciile lui Valentin Balint (23 de ani), atacant accidentat de o perioadă lungă de timp și care în acest sezon nu a jucat deloc.

În plus, a decis să-l împrumute pe atacantul Andrei Pușcașu (27 de ani) la SC Oțelul, în Liga 3. Pușcașu a fost adus în vară de la Dacia Unirea Brăila și a evoluat în doar 8 meciuri în prima parte a sezonului.

Pe aceeași temă