Drobeta dă jucători la Unirea

14 Jan. 2010, 12:33 Bursa transferurilor
Drobeta** dă jucători la Unirea

Deși anunțul nu a fost făcut public, mijlocașii Georgian Tobă
(21 de ani) și Eduard Stoica (24), alături de fundașul stânga
Florin Epure (21) au decolat spre Turcia alături de campioana
Unirea Urziceni. Cei trei jucători ai Drobetei vor trebui să-l
convingă în cantonamentul din Antalya pe antrenorul israelian Ronny
Levy că pot reprezenta o soluție pentru dubla cu Liverpool, contând
pentru șaisprezecimile Europa League.

„Unirea vrea să vadă potențialul celor trei jucători și
noi ne-am dat acceptul ca ei să se pregătească alături de Urziceni.
E o oportunitate acești copii”
, a spus președintele
Vasile Mănescu.

Patronii Jan Ionică și Dumitru Bucșaru sunt în relații destul de
apropiate, iar iarna trecută Unirea Urziceni și FC Drobeta au
disputat un amical, încheiat cu scorul de 6-0 în favoarea echipei
pregătite pe atunci de Dan Petrescu.

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

14 Jan. 2010, 12:33 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă