Două noi transferuri într-o zi pentru Petrolul: un portar și un mijlocaș care nu a impresionat la niciuna dintre echipele din Liga 2 unde a jucat

Petrolul a pierdut lupta cu FC Voluntari pentru portarul Virgil Drăghia (27 de ani). Ultima dată la Juventus București, goalkeeperul a semnat cu clubul ilfovean din Liga 1, în timp ce ploieștenii s-au reorientat către unul dintre tinerii veniți în probe încă de la reunire. În plus, „lupii” au împrumutat un mijlocaș de la Viitorul. Cu cele două noi achiziții, trupa antrenată de Leo Grozavu a ajuns la opt transferuri odată cu promovarea în Liga 2.

Daniel Isvoranu (19 ani) a fost împrumutat de Petrolul de la Concordia Chiajna. Tânărul portar fusese oprit la pregătire și în această săptămână, la fel ca Leonard Petrișor (20 ani, Darfo Boario, Italia), însă doar el l-a convins pe Grozavu că merită să rămână în lot pentru acest sezon.

Cum Petrolul îl mai are în lot doar pe Mirel Bolboașă, stafful tehnic continuă să caute un al treilea portar pe care să se bazeze în Liga 2. Ultima dată, Daniel Isvoranu a apărat poarta celor de la Voința Turnu Măgurele, rivala din campionat a ploieștenilor, dar aparținea tot de Concordia.

Cruceru, dezamăgire la toate echipele din Liga 2 unde a jucat

Al doilea jucător al zilei transferat de Petrolul este mijlocașul Antonio Cruceru (21 de ani), care în ultima perioadă a fost împrumutat de Viitorul Constanța la mai multe cluburi, însă pe nicăieri nu a impresionat. La Chindia a prins 10 meciuri, la Academica Clinceni tot 10 jocuri, în timp ce la FC Argeș a jucat în prima parte a sezonului recent încheiat în doar 4 partide. S-a întors apoi la Viitorul și a fost redirecționat către Voința Turnu Măgurele.

Acum, Petrolul îl ia de la Viitorul tot sub formă de împrumut, ca jucător de mare perspectivă, așa cum spune conducerea despre toți tinerii pe care îl transferă.

„FC Petrolul Ploiesti a parafat, astăzi, acordurile cu portarul Daniel Isvoranu și cu mijlocașul Antonio Cruceru, cei doi tineri jucători urmând să evolueze pentru formația noastră în următoarea stagiune competițională.

În vârstă de 19 ani, Daniel Isvoranu a fost împrumutat de la prim-divizionara Concordia Chiajna, iar ultima dată a apărat poarta fostei adversare a ploieștenilor din Liga a III-a, Voința Tr. Măgurele.

La rândul său, Antonio Cruceru (21 ani) a fost împrumutat de la Viitorul Constanța, și el făcând parte, în returul campionatului trecut, din efectivul celor de la Voința Tr. Măgurele. Format la Școala de Fotbal Gică Popescu, Cruceru a mai evoluat pentru Academia Hagi, Chindia Târgoviște, SCM Argeș și Academica Clinceni.

În cazul ambilor jucători, angajamentele se întind până la finalul sezonului 2018-2019, cu opțiune de prelungire din vara viitoare.

Bun venit Daniel Isvoranu! Bun venit Antonio Cruceru!”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.


 

Până acum, Petrolul a realizat opt transferuri: Claudiu Herea (28 ani, mijlocaș, ex CS Balotești), Florin Plămadă (26 ani, fundaș central, ex FC Botoșani), Sebastian Ghinga (31 ani, mijlocaș defensiv, ex Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), Jean Theodoro Sobrinho (25 ani, mijlocaș ofensiv, ex Zimbru Chișinău), Cristian Danci (29 ani, mijlocaș, ex FC Hermannstadt), Alexandru Eugen Nica (20 ani, atacant, ex CS Balotești), Daniel Isvoranu (19 ani, portar, împrumut Concordia Chiajna, ex Voința Turnu Măgurele) și  .

Pe aceeași temă