Dobricean a semnat cu FC Olt: „Îmi doresc să plec de aici în Liga I”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 22 Jul. 2014, 16:22 Actualizat: 22 Jul. 2014, 16:23 Bursa transferurilor
Dobricean a semnat cu FC Olt:  „Îmi doresc să plec de aici în Liga I”

FC Olt Slatina a perfectat astăzi un nou transfer. Mijlocașul Răzvan Dobricean, 23 de ani, ce ultima dată a evoluat împrumut la Național Sebiș, a semnat cu echipa din seria a II-a a Ligii a II-a. Jucătorul a reușit promovări și cu Poli Timișoara, dar și cu ACS Poli, însă prima dată n-a putut evolua în Liga 1 pentru că bănățenii nu au primit licența, iar a doua oară n-a fost păstrat în lot.

„Am promovat de două ori cu Poli, dar prima dată nu am luat licența, iar sezonul trecut am fost împrumutat la Sebiș, unde am jucat titular meci de meci, în sezonul regulat. Am venit la FC Olt cu gândul să ajut echipa, să avem un sezon bun, să tragem la primele locuri. Îmi doresc să joc cât mai bine, să plec de aici în Liga I. Cu trei dintre băieții de la Slatina am mai jucat, la Timișoara și Sebiș, iar pe ceilalți îi cunosc din postura de adversari. Este un grup tânăr, care vrea performanță. Sper să avem rezultate cât mai bune”, a declarat Dobricean.

Verdeș, Mihăescu, Gligor și Bălșanu au efectuat vizita medicală

În altă ordine de idei, jucătorii sosiți săptămâna trecută în lotul grupării slătinene, Bobi Verdeș, Mădălin Mihăescu, Bălșanu, dar și căpitanul de echipă, Alin Gligor, au efectuat, marți, vizita medicală la Policlinica Sportivă Craiova.

Divizionara secundă slătineană va face, miercuri dimineață, deplasarea în stagiul pregătirii centralizate de la Fundata. Fundașul central Alin Gligor se așteaptă la un cantonament dificil, însă este convins că pregătirea fizică le va fi benefică în campionat.

„Nu au fost probleme la controlul medical, suntem pregătiți pentru cantonament. Va fi o perioadă grea, dar utilă în campionat. Orice stagiu centralizat, de iarnă sau vară, este greu. Faptul că nu susținem jocuri de pregătire în cantonament este un lucru bun, pentru că efortul este mare, intervine nervozitatea și ar putea apărea accidentări”, a declarat Gligor.

Stagiul centralizat va dura zece zile, revenirea în localitate fiind programată pe 1 august. Primul amical de după cantonament va fi susținut pe 6 august, în compania formației din Liga a III-a, antrenată de Rică Neaga, Urban Titu.

Sursa: Gazeta nouă

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 22 Jul. 2014, 16:22 Actualizat: 22 Jul. 2014, 16:23 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă