Reveniți la antrenamente de miercurea trecută, jucătorii Olimpiei Satu Mare vor continua să se pregătească pe plan local, pe gazonul acoperit cu zăpadă sau în sala de forță, până vineri, atunci când vor pleca, pentru două săptămâni, într-un cantonament în Cipru. Dacă în lotul prezent la reunire a fost doar un jucător nou sub comanda lui Bogdan Andone, atacantul Adrian Voicu (24 ani) de la FC Voluntari II, între timp, Olimpia a mai primit câteva întăriri, însă deocamdată nu s-a realizat niciun transfer oficial.
Atacantul Mihai Dina (31 ani) și fundașul Cristian Munteanu (36 ani), ambii de la CSM Râmnicu Vâlcea, Cristian Bucur (21 ani) de la FC Zalău și fundașul Răzvan Lupu (25 ani) de la Unirea Jucu, s-au alăturat lotului pregătit de Bogdan Andone. În cazul primilor doi, staff-ul tehnic e convins să îi păstreze, în timp ce în cel al ultimilor doi, aceștia sunt în probe.
„A plecat Muntean, un jucător important pentru noi și a venit Adi Voicu de la Voluntari. E un jucător pe care îl cunosc și pe care mi l-am dorit și vara trecută, dar nu am reușit să-l aduc. Există și alți jucători pe listă. Unul a fost dimineață la Satu Mare și s-a întors pentru că nu am reușit să-l convingem și mai aștept doi jucători să ajungă la Satu Mare vineri seară”, a spus la reunire antrenorul Olimpiei, Bogdan Andone.
Trei amicale stabilite pentru moment în cantonamentul din Cipru
Cât privește cantonamentul din Cipru, delegația Olimpiei va pleca vineri cu trenul spre București, iar sâmbătă, cu avionul, la Nicosia, acolo unde se va sta până pe 12 februarie.
Dacă mâine au programat un amical, în Ungaria, cu Cigand, miercuri, vor efectua vizitele medicale, iar joi au planificat un nou joc de pregătire. În Cipru au programate până acum trei teste: pe 30 ianuarie cu Ypsonas, echipă de liga a 3-a din Cipru, pe 2 februarie cu Steaua Roșie Belgrad, iar pe 4 februarie cu echipa a doua a celor de la Spartak Moscova.
Jucătorii prezenți la reunirea Olimpiei:
portari: Iulian Anca Trip, Marius Șuta;
fundași: Cosmin Iuhas, Florin Mureșan, Ciprin Duruș, Valter Heil, Adrian Ciul;
mijlocași: Mihai Onicaș, Robert Villand, Vasile Pop, Silviu Pană, George Tudoran, Cosmin Bura, Raul Krausz, Romario Rus, Carlo Erdei;
atacanți: Bogdan Faur, Andrei Ludușan, Toni Kanaloș, Adrian Voicu.
Foto: Satu Mare online