În ședința Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, Minerul Motru a fost penalizată cu 2 puncte și i s-a interzis dreptul să facă transferuri din cauza datoriilor către jucătorul Andrei Dicu, care în tur a evoluat la divizionara secundă FC Caransebeș. Fundașul severinean a depus memoriu pentru neplata restanțelor salariale, în cuantum de 9.000 de lei, din returul sezonului precedent, în care echipa gorjeană activa în Liga a II-a.
Va fi adversar cu Minerul Motru
În retur, Dicu va fi chiar adversarul Minerului, după ce a semnat cu liderul din seria a IV-a a Ligii a III-a, Național Sebiș
„La Motru nu am fost plătit în ultimele trei luni de contract și e normal să-mi cer drepturile. I-am tot amânat și i-am înțeles, dar a trecut mai bine de o jumătate de an și tot nu am văzut un ban. Cei de la Caransebeș, unde am evoluat în tur, au fost corecți față de mine și mi-au dat salariile. Din retur voi juca la Sebiș și voi fi adversarul Motrului. Vreau să câștig meciul direct, dar mai important e să promovez, fiindcă îmi doresc să revin în eșalonul secund”, a declarat fundașul de 27 de ani. Motru are termen până pe 21 ianuarie să facă dovada plății către Andrei Dicu, în caz contrar urmând să suporte sacțiunile FRF.
Minerul se reunește astăzi
Astăzi, Minerul Motru are programată reunirea lotului și, pe lângă problema cu Dicu, oficialii gorjeni speră să găsească un înlocuitor antrenorului Gabi Zahiu, care a părăsit echipa pe finalul turului, când frâiele au fost preluate de secunzii Petre Gheorghe și Liviu Cojocaru.
Minerul Motru a încheiat prima parte a sezonului pe locul 11, din 13 participante prezente în seria a IV-a a Ligii a III-a, cu doar 7 puncte în clasament, iar actualii componenți ai lotului au intrat în iarnă cu mai multe restanțe salariale.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU