De la Pâncota spre Liga I! Suciu dă probe la echipa lui Gheorghe Hagi

De la Pâncota spre Liga I!** Suciu dă probe la echipa lui Gheorghe Hagi

Cornel Suciu, fotbalistul cu profil defensiv adus în prima parte a sezonului la Șoimii Pâncota e în vederile Viitorului Constanța pentru un posibil salt în prima ligă. Suciu, 19 ani, fost internațional de juniori, a devenit rapid om de bază în efectivul Șoimilor, unde a evoluat atât ca mijlocaș la închidere, dar și în centrul liniei defensive. A făcut junioratul la Academia lui Gheorghe Hagi, care i-a monitorizat evoluțiile de la Pâncota din ultimele luni și a decis să-l încerce pe prima scenă.

„Suciu se află în probe la Viitorul Constanța. Ne bucurăm dacă ajunge să fie promovat într-o ligă superioară, înseamnă că s-a lucrat bine la Pâncota”, a afirmat Pavel Piroș, anunțând primele mișcări de trupe din lotul grupării pe care o conduce pentru ziua de joi.

Tânărul jucător mai are contract cu Șoimii Pâncota până la finele sezonului, dar, dacă jucătorul va fi chemat de „Rege” în condiții avantajoase pentru toate părțile, probabil că oficialii arădeni nu se vor pune unei mutări.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă