Ștefăneștiul nu glumește și investește serios la capitolul transferuri. Astfel, după ce și-au asigurat semnătura lui Cataramă de la Astra, zilele trecute echipa ilfoveană a ajuns la înțelegeri cu doi foști jucători de Liga a II-a, Odoroabă de la Otopeni și Sorin Bucă de la Astra Giurgiu. Dar transferurile nu s-au terminat aici, veteranul Cristi Constantin fiind și el antamat de gruparea din Ștefănești.
Marea lovitură a venit în avanposturi, acolo unde Dragoș Mihalache și-a dorit un vârf eficient pentru a putea avea o șansă în lupta la promovare. Din informațiile pe care le avem la această oră, ilfovenii au ajuns la un acord cu ex-bistrițeanul Daniel Stan, care va împlini în vară 34 de ani. Chiar dacă a marcat doar un gol în cele șapte meciuri disputate în tur la Gloria Bistrița, Stan poate fi o achiziție reușită pentru gruparea din Ștefănești prin plusul de experiență pe care îl aduce.
În altă ordine de idei, azi de la ora 11 pe sinteticul de la Berceni, Ștefăneștiul va da piept cu colega de serie din comuna de la sud de București
Sursa: IlfovSport