Daniel Ghiță, în tabăra celor de la FC Olt Slatina

Daniel Ghiță, în tabăra** celor de la FC Olt Slatina

Fotbalist a cărui carieră este legată de FC Argeș, fundașul lateral de 30 de ani Daniel Ghiță a semnat un contract pe două sezoane cu FC Olt Slatina. Jucătorul defensiv a fost o bună perioadă de timp căpitan al grupării din „Trivale”, aflată, în acest moment, în pragul desființării.

Fundașul dreapta Daniel Ghiță a semnat cu divizionara secundă slătineană. Fotbalistul argeșean a parafat o înțelegere valabilă doi ani de zile.

„Mi s-a prezentat un proiect frumos, pe doi ani de zile, s-a semnat cu jucători importanți, se dorește formarea unei echipe bune. Oamenii de aici mi s-au părut foarte serioși, din discuțiile pe care le-am avut cu președintele clubului, în plus eu am urmărit ceea ce s-a întâmplat, pentru că soția mea este din Slatina, pot spune că pe jumătate sunt oltean. Se anunță o serie foarte bună, se va înscrie cel puțin o echipă din Craiova, să vedem U Cluj și Rapid unde vor juca, revine Gloria Bistrița, pentru spectatori va fi foarte frumos, pentru că vor fi meciuri tari. Cred că cel puțin șapte echipe se vor bate la primele locuri, vor fi meciuri strânse”, a declarat fostul fotbalist al echipei FC Argeș, Daniel Ghiță.

„Am trecut printr-o perioadă dificilă după accidentare”

Jucătorul defensiv a suferit, în urmă cu un an și jumătate, o accidentare serioasă, care l-a scos din circuit într-un moment în care se afla într-o formă foarte bună.

„În acea vreme eram căpitanul echipei FC Argeș, m-am accidentat grav la genunchi în meciul cu Gloria Bistrița, m-am operat, am stat 6 luni departe de teren, am trecut prin momente dificile. M-am pus la punct cu pregătirea fizică, sper să reușesc cât mai multe pentru noua mea echipă”, a mai precizat fundașul lateral.

Daniel Ghiță, jucător ce are prezențe în Liga I cu FC Argeș, în perioada 2001-2003, în urmă cu trei ani s-a aflat în lotul celor de la Alro, însă a evoluat pentru puțin timp la Slatina.

 

Sursa: Gazeta Nouă

Pe aceeași temă