„Cu Buftea, jucăm tot cu juniorii!” Patru ex-rapidiști, la antrenamentul Sportului!

Cu mai puțin de 24 de ore înaintea meciului cu ACS Buftea, situația este departe de a fi roză pentru noul tehnician al Sportului, Ionuț Voicu. „Grupul celor 15” nu dă semne că ar vrea să mai joace la gruparea bucureșteană, rezumându-se zilnic la o miuță și un tenis cu piciorul pe sinteticul din Regie, conform lui Voicu. În aceste condiții, acesta se vede nevoit să meargă mai departe pe mâna republicanilor.

Sportul III nu s-a prezentat la meci

Acesta este și motivul pentru care al doilea satelit al Sportului nu s-a prezentat ieri la meciul de campionat contra Concordiei III Chiajna, contând pentru etapa a XVII-a a seriei I a Ligii a IV-a București. Cum grosul acestei echipe este alcătuit din juniorii mari, s-a preferat sacrificarea Sportului III pentru a-i putea avea la dispoziție pe jucători pentru meciul de sâmbătă contra celor de la ACS Buftea. Nu vor face parte din lot două tinere speranțe ale clubului, portarul Vâlceanu și mijlocașul Ionuț Șerban, ambii aflându-se în cantonamentul naționalei U18, care dispută în acest weekend o dublă amicală cu echipa similară a Statelor Unite.

Patru foști jucători ai satelitului Rapidului în Regie

În condițiile în care lotul este și așa redus numeric, dar și valoric, Ionuț Voicu așteaptă ca până săptămâna viitoare să se facă lumină în ceea ce privește situația la echipă. În cazul în care nu se va ajunge nici atunci la un numitor comun cu „greviștii”, atunci Voicu speră că i se vor oferi condițiile necesare aducerii de jucători liberi de contract pentru a întări Sportul. Situația din Regie este urmărită cu mare interes de destui fotbaliști rămași fără club, care sunt tentați de posibilitatea de a juca în Liga a II-a. De altfel, la antrenamentele ținute de Ionuț Voicu au ajuns deja patru tineri liberi de contract: fundașii Ciprian Petrișor și Carlos Șerbănescu și mijlocașii Adelin Pătrașcu și Ionuț Florea. Ultimii trei au evoluat în turul actualului sezon la Rapid II, în timp ce Petrișor s-a despărțit de satelitul vișiniu în vara anului trecut, evoluând în acest campionat la Buftea.

 

 

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Pe aceeași temă