CSMS renunță la Popa

09 Mar. 2012, 11:40 Bursa transferurilor
CSMS** renunță la Popa

Responsabilii divizionarei secunde din Copou au trăit cu iluzia că odată cu venirea lui Cristi Hăisan, care devenise liber de contract după despărțirea de CS Mioveni, problema postului de portar a fost deja rezolvată. Falsă impresie, deoarece dincolo de faptul că fostul component al FC Vaslui nu a traversat o perioadă prea fastă din vară încoace, ceilalți doi jucători de pe acest post – C.Popa și Balan, nu se ridică la nivelul pretențiilor de promovare.

Cele mai mari probleme au fost cu Cătălin Popa, adus înainte de începerea sezonului de la Viitorul Constanța de fostul manager Leo Grozavu, care a ratat o bună parte din pregătirea de iarnă din cauza unor probleme medicale. Iar acestea din urmă au apărut din cauza kilogramelor în plus cu care s-a prezentat pe 16 ianuarie la reluarea activității și de care nu a reușit să scape nici până acum.

Responsabil pentru unele dintre golurile încasate în amicalele din iarnă, dar mai ales de faptul că înainte cu doar o săptămână de startul returului are încă măcar 10 kilograme peste greutatea acceptată de staful tehnic, portarul care a evoluat cel mai mult în tur nu mai face obiectivul interesului pentru staful tehnic.

Antrenorii din Copou se apără, amintind că Popa a fost adus liber de contract și că are un salariu lunar de doar 700 de euro, după ce șefii CSMS au refuzat până acum să aducă un portar de talia lui Brăneț (Oțelul Galați), spre exemplu, care a cerut de aproape zece ori mai mult: „La banii ăștia, cine să vină? Conducerea fusese avertizată încă din tur că, neoferind mare lucru, nu se pot aduce cine știe ce valori, dar dacă nu investești nu prea te poți bate la promovare. Performanța se face cu cheltuială, nu cu vorbe”.

În altă ordine de idei, membrii stafului ieșean au pus evoluțiile slabe ale formației din ultima perioadă pe seama oboselii acumulate de jucători, care au avut de acceptat și schimbarea de strategie a pregătirii, cauzată de amânarea cu două săptămâni a reluării campionatului. Antrenorii au lăsat însă de înțeles că intensitatea antrenamentelor va scădea odată cu apropierea startului părții secunde a Ligii a II-a, programat săptămâna viitoare, cu dorința declarată de a oferi jucătorilor prospețimea necesară partidei de la Dinamo II București.

„Am avertizat încă din tur că va fi greu să promovăm cu portarii de atunci, care însă au rămas în lot chiar și acum. Nu vreau să mă gândesc deloc ce s-ar fi întâmplat dacă nu venea nici Hăisan…”
oficial CSMS Iași

Sursa: Evenimentul

09 Mar. 2012, 11:40 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă