Continuă rivalitatea între cele două Poli. ACS a câștigat lupta cu ASU pentru Drăghici. Echipa lui Ionuț Popa e foarte activă pe piața transferurilor

Retrogradată din Liga 1, ACS Poli va fi una dintre echipele noului sezon al eșalonului secund care vor trage la promovare. Rivalitatea cu ASU Poli, adversar direct în noul campionat, pare că i-a motivat suplimentar pe conducătorii clubului susținut de primăria Timișoara. Bănățenii sunt cei mai activi pe piața transferurilor, în această săptămână reușind să bifeze câteva achiziții importante, dar și să convingă să rămână jucători din lotul pe care l-a avut în Liga 1.

Unul dintre cele mai importante transferuri realizate de ACS Poli este atacantul Octavian Drăghici (foto principal). Jucătorul de 30 de ani care ultima dată a jucat la prim-divizionara libaneză Racing Beirut, s-a reunit la începutul săptămânii cu ASU Poli, club pentru care a jucat în urmă cu doi ani și pe care l-a ajutat să promoveze în Liga 3, însă oferta mai bună primită de la ACS l-a făcut să treacă în curtea rivalei. Atacantul care a jucat în Liga 1 pentru CS Otopeni, „U” Cluj sau Gaz Metan, iar în Liga 2 la Otopeni, UTA și FC Olt Slatina a semnat pe un an, cu opțiunea de prelungire pe încă unul, cu echipa lui Ionuț Popa.

„Drăghici a fost în curtea noastră, ne-a ajutat să promovăm din Liga a IV-a, dar și noi l-am ajutat să aibă o carte de vizită bună pentru ceea ce a urmat în cariera lui. Un jucător pe care ni l-am dorit, dar nu am reușit să ajungem la o înțelegere cu el. Așa cum și alții au dreptul să aleagă, și el a ales… E decizia lui, însă mie îmi pare rău că nu a continuat alături de noi”, a comentat pierderea lui Drăghici, pentru druckeria.ro, Sorin Brîndescu, antrenorul lui ASU Poli.

Tot în ofensivă, conducerea lui ACS a ajuns la un acord verbal și cu Cătălin Vraciu (27 ani – foto mic), golgheterul și căpitanul lui SC Bacău. Atacantul a înscris în sezonul trecut 20 de goluri pentru moldoveni, în 34 de partide. Robert Elek, cât și Pedro Henrique vor fi alți doi atacanți ai timișorenilor.

Și Marius Croitoru (35 ani) a fost convins să rămână la Timișoara, la fel și portarul Mădălin Smaranda (31 ani), în timp ce din partea lui Cristian Melinte, Alin Șeroni sau Alexandru Popovici se așteaptă răspunsuri. George Neagu (Gaz Metan), Vasi, Dragalina (ambii de la Șoimii Pâncota), Vădrariu (Dunărea Călărași) și Poparadu sunt ca și semnați, iar în probe se mai află portarul sloven Marino Hamer, cât și Octavian Ormenișan (FCM Baia Mare).

Tot ca mijlocași, ACS Poli l-ar putea înregimenta și pe Răzvan Trandu, care așteaptă să fie declarat liber de contract de Rapid București.

Pe aceeași temă