Chirea rămâne sub comanda lui Bodea

17 Aug. 2011, 21:30 Bursa transferurilor
Chirea rămâne** sub comanda lui Bodea

După ce a renunțat la cei doi atacați africani sosiți în probe, Gaz Metan Severin a decis să nu se mai despartă, cel puțin momentan, de niciun jucător. Deși mijlocașul Daniel Oprea, fundașul Cosmin Bogdan și atacantul Bogdan Chirea fuseseră luați în calcul pentru un eventual împrumut, oficialii severineni nu le-au găsit echipe la care să fie titulari în noul sezon, astfel că antrenorul Cosmin Bodea a decis să-i păstreze în lot.

„Chirea nu va pleca. Nu am adus niciun atacant în această vară și deocamdată nu ne vom despărți de nimeni”, a spus Bodea.

În amicalul cu Minerul Mătăsari, de sâmbăta trecută, Oprea și Bogdan nu au jucat, în timp ce Chirea a evoluat doar în ultimele 5 minute, astfel că aceștia au șanse mici să prindă primul unsprezece în noul sezon.

În returul sezonului trecut, Bogdan a fost titular în toate etapele, Chirea a bifat 10 meciuri și a marcat un gol, cu Unirea Alba Iulia (1-2), în timp ce Oprea a jucat de trei ori și a marcat o dată, cu FC Bihor (2-4).

Articol și foto de Mircea OGLINDOIU

17 Aug. 2011, 21:30 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă