De luni, în cantonamentul echipei CF Brăila se află și mijlocașul de 27 de ani, Bogdan Spătaru, jucător care în sezonul trecut a evoluat la campioana Letoniei, FC Daugava Daugavpils. Fotbalistul, care în cariera sa a mai evoluat la Unirea Alba Iulia și la Gloria Buzău, ar putea fi cel de-al doilea transfer pe care Alin Pânzaru și-l dorește în formația sa.
„Este un jucător experimentat, de care am avea nevoie în sezonul de primăvară. El a venit de luni și se pregătește cu lotul nostru, a fost de acord cu condițiile de la clubul brăilean, rămâne să-și rezolve situația contractuală”, a declarat Alin Pânzaru.
Tehnicianul brăilean a confirmat faptul că în aceste zile mai așteaptă întăriri, dar nu a vrut să dezvăluie deocamdată numele fotbaliștilor cu care poartă tratative. „Suntem în discuții avansate cu încă un mijlocaș, dar sper să mai putem finaliza încă alte două transferuri, mai vrem doi jucători, dintre care unul este atacant, însă în acest moment șansele ca ei să vină la CF Brăila sunt de 40-50%”, a explicat Pânzaru.
Astăzi, CF Brăila dispută cel de-al doilea amical din acest cantonament de pregătire, însă adversara brăilenilor nu mai este FC Zagon, cum era planificat inițial, ci echipa de Liga a IV-a, ACSM Codlea.
Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei