Bujor și-a reziliat contractul cu FC Caransebeș. Portarul ar putea ajunge la UTA

Bujor și-a reziliat contractul cu FC Caransebeș.** Portarul ar putea ajunge la UTA

Mai mereu rezervă și chiar al treilea portar din lotul nou-promovatei în Liga a 2-a din Banat, Cătălin Bujor a ajuns la „divorț”. Portarul de 24 de ani și FC Caransebeș au întrerupt colaborarea pe cale amiabilă, Alin Artimon hotărând să se bazeze în continuare pe Coca și Rusu.

Teoretic, goalkeeperul arădean ar fi trebuit să revină în curtea Gloriei, însă cum echipa „galben-albastră” s-a „dizolvat” spre finalul turului Ligii a IV-a, e liber să-și aleagă singur viitorul.

La un moment dat, mai precis după plecarea lui Cristian Bălgrădean la Dinamo, Bujor era considerat cel mai bine cotat portar din județul nostru, însă contractul ce l-a legat de Gloria a atârnat greu în economia carierei sale.

Până să devină „gugulan”, arădeanul a fost curtat insistent de UTA, însă suma cerută de Sandu Ion pentru transferul său era aberantă. Acum, echipa fanion a Aradului ar putea regândi totul, mai ales că trecerea lui Alex Mitrea de la CS Ineu nu a fost definitivată.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă