Brașovenii privesc din nou în curtea lui Dinamo. Patrick Petre ezită să semneze prelungirea contractului

Brașovenii privesc din nou în curtea lui Dinamo.** Patrick Petre ezită să semneze prelungirea contractului

Plecările lui Ciprian Perju și George Mareș, doi jucători de 19 ani, vor trebui completate de cei de la FC Brașov în această iarnă, deoarece regulamentul le cere să aibă doi jucători Under 19 titulari meci de meci. Patrick Petre (18 ani), fiul lui Florentin Petre, este din nou în atenția clubului brașovean, anunță Monitorul Expres. Conducătorii de la FC Brașov l-au dorit pe tânărul mijlocaș al lui Dinamo și în vară, însă împrumutul nu s-a realizat. „Este adevărat că FC Brașov l-a dorit pe Patrick, însă am considerat că pentru el este mai bine să continue la Dinamo. Campionatul este lung și sunt convins că Patrick va avea șansele sale la Dinamo”, spunea Florentin Petre.

Acum, juniorul Petre a intrat în ultimele șase luni de contract cu Dinamo și își negociază prelungirea înțelegerii, dar, până în acest moment, nu s-a ajuns la un acord. Cu toate acestea, Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al „câinilor”, este sigur că Patrick Petre va rămâne la Dinamo.

„Eu am vorbit și cu el, și cu tatăl lui. Nu vor fi probleme la semnarea contractului. Nu se pune problema să plece gratis. Este dinamovist 100 la sută”, a spus Dănciulescu la DolceSport.

3 meciuri și 1 gol are Patrick Petre bifate pentru echipa mare a lui Dinamo în acest sezon de Liga 1

Pe aceeași temă