FC Argeș a pierdut în această iarnă pe doi dintre cei mai importanți jucători în turul campionatului și ne referim aici la Cosmin Năstăsie și la Rover Cârstea, aceștia ajungând la CS Mioveni și la FC Timișoara. Argeșenii au reușit și un transfer foarte important prin întoarcerea la echipă a lui Adrian Dulcea, fotbalistul semnând un contract pe un an și jumătate cu FC Argeș.
Pe lângă repatrierea lui Dulcea, piteștenii sunt pe punctul de a mai realiza un transfer important prin întoarcerea unui alt jucător ce a mai îmbrăcat în trecut tricoul echipei FC Argeș și anume argentinianul Elias Bazzi. Acesta se antrenează de luni cu echipa antrenată de Viorel Dumitrescu și spune că sunt șanse să rămână în Trivale.
Antrenorul a punctat deja că un eventual transfer al lui Bazzi ar face ca echipa să fie chiar mai puternică decât la finalul turului de campionat.
Dumitrescu speră ca vremea să se îndrepte cât mai curând
În condițiile de afară, fiecare antrenament este unul extrem de solicitant pentru juctorii echipei FC Argeș. Antrenorul Viorel Dumitrescu avea cu totul și cu totul alte planuri, dar vremea nu prea îi permite să facă ceea ce își dorea cu adevărat, lucru recunoscut chiar și de către tehnicianul alb-violeților.
„Din păcate, lucrurile nu merg deloc așa cum mi-aș fi dorit. Chiar am spus că nu îmi doresc deloc să ningă, dar tocmai de zăpadă am avut parte. Terenurile sunt foarte grele și în plus este foarte frig, așa că jucătorii trebuie să se antreneze la cel mai înalt nivel posibil cu putință pentru a putea evita orice fel de problemă. Să sperăm că vremea va fi mai bună în perioada următoare, pentru că aș vrea foarte mult să facem trecerea și către antrenamentele tehnico-tactice. Să sperăm că lucrurile vor merge așa cum vrem noi, dar acum trebuie să lucrăm la capacitate maximă de fiecare dată pentrua putea evita problemele”, a declarat Viorel Dumitrescu.
Sursa: Ziarul Top