Bănică, la un pas de Drobeta

04 Jul. 2009, 14:28 Bursa transferurilor
Bănică,** la un pas de Drobeta

FC Drobeta a ajuns la un acord de principiu cu portarul Nicușor Bănică, dar contractul încă n-a fost semnat. „Ne-am înțeles în mare parte. Urmează să mai punem la punct unele aspecte legate de durata și valoarea contractului. După ce-mi voi ridica actele de la Craiova, probabil vom semna și contractul”, a spus Nicușor Bănică, care sezonul trecut a apărat pentru Minerul Lupeni, sub formă de împrumut. Zilele trecute, acesta și-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova.

 

Dacă Nicușor Bănică are șanse mari să rămână, FC Drobeta îl are în probe pe fundașul dreapta Gabriel Gîrbiță, adus de la CS Building Vînju Mare. Singura certitudine o reprezintă revenirea lui Cristi Poiană (21 de ani), care sezonul trecut a cerut singur împrumutul la Minerul Mehedinți (C5), în timp ce juniorul Andrei Mogoș, trimis campionatul precedent de divizionara D CS Termo Dr. Tr. Severin la clubul cu sediul la Valea Copcii, ar putea fi și el cooptat în lotul lui FC Drobeta pentru campionatul următor. Pe lângă aceștia, echipa severineană vrea să mai aducă un apărător central, un fundaș stânga și un atacant.

 

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

 

04 Jul. 2009, 14:28 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă