Â
Întinerirea masivă a lotului FC Botoșani poate fi o armă cu două tăișuri. Ștefan Apostol, antrenorul principal al FC Botoșani, a afirmat că atât el cât și conducerea clubului și-au asumat acest risc, de a continua întinerirea echipei FC Botoșani. "Putem spune că este un lot enervant de tânăr și că este un risc, pe care ni l-am asumat cu toții. Am însă convingerea că vom reuși deoarece elevii mei sunt jucători inteligenți, care își știu interesul individual", a declarat antrenorul principal al FC Botoșani.
Curajul lui Ștefan Apostol de a opri în lot jucători tineri, ca Emilian Afloarei, Alexandru Burlacu, Ionuț Țabără, Răzvan Atudorei, Nicolae Ștefan, Mihai Bordeianu, Alin Simion sau Daniel Hrițcu, l-a determinat pe Valeriu Iftime, acționarul majoritar al clubului, să-l felicite pe tehnician. "Antrenorii sunt tineri, sunt curajoși și s-ar putea să fie interesant. Față de tot felul de talente de fotbaliști care tot au venit de prin țară aici și după trei etape erau în crâșme e mai bine să mergem pe ideea copiilor din Botoșani", a susținut Valeriu Iftime.
Â
Aceeași opinie a avut-o și Cornel Șfaițer, vicepreședintele Consiliului de Administrație al clubului, care a spus că nu ar trebui să avem emoții în noul sezon competițional. "Vrem să creem o echipă tânără cu orice risc. Ne-am asumat acest risc și în campionatul trecut și am terminat pe locul cinci, așa că, nu văd de ce ne-ar fi frică acum să mizăm pe puști", a declarat Cornel Șfaițer, care a adăugat că, după calculele sale, FC Botoșani are cea mai scăzută medie de vârstă dintre toate echipele aliniate în primele două eșaloane fotbalistice ale țării.
Sursa: sport.botosani.ro
Â