Apetri, liber de contract

02 Mar. 2010, 14:02 Bursa transferurilor
Apetri,** liber de contract

Deținut în coproprietate atât de către Jiul Petroșani cât și de
Universitatea Craiova, talentatul atacant Gabriel Apetri a devenit
liber de contract după ce acesta a renunțata la salariile
contractuale pe care le mai avea de luat de la Jiul.

„Am preferat să renunț la bani și să devin liber de
contract. Eu sper să nu iau o pauză prea mare și să joc, la liga a
doua, la Liga I unde o fi numai să joc. Îmi pare de situația
echipei Jiul pentru că este un club cu tradiție în fotbalul
românesc”
,a declarat jucătorul.

Damian Militaru, antrenor secund la Jiul, nu a ascuns faptul că
de multe ori era supărat pe Gabi Apetri pentru că acesta putea
munci mai mult la antrenamente.

„Câteodată îmi era ciudă pe Apetri, pentru că nu
punea osul la bătaie. Știu că e un jucător de valoare, care poate
mai mult, dar de multe ori se lasă și acest lucru mă scoate din
sărite. Mereu sunt cu gura pe el, dar asta nu înseamnă că-i vreau
răul. Este un jucător foarte bun care are loc oricând la o echipa
din prima ligă”
, spunea Militaru.

articol scris de Loredana
Juglea

02 Mar. 2010, 14:02 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă