Anagor a impresionat la trialul lui ACS Poli

21 Jul. 2012, 15:00 Bursa transferurilor
Anagor** a impresionat la trialul lui ACS Poli
Joseph Ifeanji Anagor a marcat două goluri la trialul de vineri și i-a convins pe antrenorii timișorenilor de calitățile sale. Atacantul nigerian venit din Caraș-Severin e vizat ca o soluție de rezervă pentru început, el are numai 19 ani și a făcut parte din generația țării sale vicecampioană mondială la U17.

Anagor a început să joace în România în Liga a IV-a Caraș prin intermediul celor de la Negrea, a fost apoi împrumutat la Muncitorul Reșița și ultima dată la FC Caransebeș în Liga a III-a.

„Îmi doresc foarte mult să joc la echipa aceasta. Nu pentru că e în Liga a II-a, aveam mai multe variante dar e o echipă mare, a jucat în Europa. Eu mi-am terminat contractul la Caransebeș și am venit aici pentru a juca mai sus. Fotbalul românesc e foarte bun, în Nigeria am jucat la naționala de juniori dar n-am jucat la Mondial”, a spus Joseph, deja un bun vorbitor de limba română. Atacantul a cochetat cu lotul lărgit al Nigeriei U17, care la CM 2009 a fost învinsă acasă în finală de Elveția.

Întrebat dacă i-ar plăcea să ajungă precum starul italian cu origini africane, Mario Balotelli, Anagor a răspuns: „Eu sunt Joseph, nu vreau să fiu Balotelli, vreau să fiu Marele Joseph. Îmi plac mult jucătorii de la mine din țară, toți își doresc să fie ca Nwankwo (Kanu), el e cel mai mare jucător de la noi”. Anagor a fost reținut deocamdată la pregătirea lui ACS Poli și e văzut împreună cu israelianul Ayman Kharbat ca soluții de rezervă în atac, ei ar putea fi folosiți la echipa secundă pentru început, fiind avantajați și de vârstă.

Articol scris de Cornel BIHOLARI
Foto: Muncitorul Reșița

21 Jul. 2012, 15:00 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă