Două echipe din județ interesate de serviciile aceluiași jucător. Aproape de o despărțire de Gaz Metan Severin, Alin Vigariu este în atenția grupărilor de eșalon secund Alro și FC Olt. Jucătorul de 31 de ani spune că în alegerea sa va conta latura financiară, dar și obiectivele viitoarei formații pentru care va evolua.
Deși și-a exprimat dorința de continua la malul Dunării, Vigariu și-ar putea rezilia în aceste zile contractul cu formația mehedințeană. Aflat în vizorul celor de la Alro încă din vara anului trecut, fostul fotbalist al Universității Craiova este dorit și de conducerea tehnică a echipei FC Olt.
„Am discutat cu mai mulți jucători, Vigariu este unul dintre ei. Rămâne să vedem ce se va concretiza”, a declarat antrenorul Dan Oprescu.
Președintele formației Gaz Metan, Gheorghe Constantin, a precizat că Vigariu va pleca de la Turnu Severin fără să fie solicitate pretenții financiare grupării la care va ajunge în această iarnă.
„Vigariu a fost anunțat că nu intră în vederile staff-ului tehnic pentru acest retur. Primirea acordului de transfer se va face fără pretenții financiare sau materiale din partea clubului. E alegerea lui unde se duce”, a spus Constantin.
Alin Vigariu spune că, în evetualitatea în care va părăsi echipa de la Dunăre, își dorește să evolueze pentru o formația cu obiective importante.
„Ceva clar nu am discutat nimic, nici la Slatina, nici la Olt, nici la noi. Nu mi s-a comunicat nimic oficial, nu mi s-a dat nicio hârtie la mână, că nu mai sunt la Severin. Unele discuții sunt că-mi reziliez, vorbesc cu altcineva și spune că nu o să plec. Contează să ajung în primul rând la o echipă care mă dorește, normal și latura financiară, să fie o echipă cu un obiectiv interesant, de promovare, nu să se salveze de la retrogradare”, a declarat Vigariu.
Înainte de a îmbrăca tricoul celor de la Gaz Metan Severin, Alin Vigariu a jucat pentru echipe ca Universitatea și Electroputere Craiova, Rocar București sau Gloria Buzău.
Sursa: Olt TV