Aerostar a intrat în cantonament cu opt jucători noi. Programul echipei lui Cristi Popovici

Aerostar a intrat în cantonament cu opt jucători noi.** Programul echipei lui Cristi Popovici

Cristian Popovici a stabilit în proporție foarte mare jucătorii pe care se va baza în noul sezon al Ligii 2. Aerostar a început de miercuri cantonamentul la baza proprie, iar în lot are opt noutăți.

După Costin Ghiocel (ex Dacia Unirea Brăila), Valentin Buhăcianu (ex Știința Miroslava) și Alexandru Ichim (28 de ani), nou-promovata în Liga 2 i-a mai achiziționat și pe Florin Muntean, Alin Florescu, Chirilescu, Zaharia și Covășan.

Primul e un portar de 21 de ani și ultima dată a fost în lotul Dunării Călărași, fundașul Covășan are 20 de ani și în ultimul an a fost în Germania, Florescu (20 de ani) vine de la Bucovina Rădăuți, iar mijlocașii Chirilescu (20 de ani) și Zaharia vin de la FC Botoșani, respectiv CSM Focșani.

Pentru sezonul, unul în care Aerostar are ca obiectiv menținerea în Liga 2, Popovici se va baza pe scheletul cu care a reușit promovarea. La capitolul despărțiri, Aerostar va renunța, potrivit Deșteptarea, la Popescu, Buciuman și Artenie, urmând ca zilele următoare conducerea clubului să decidă viitorul tinerilor R. Istrate, Enea, C. Ardei și Tilibașa. În plus, fundașul stânga Cătălin Oanea (19 ani) a semnat cu Sportul Snagov.

Până acum, Aerostar a desfășurat un meci amical, 0-0 cu prim-divizionara FC Botoșani. Cantonamentul pe care l-a început ieri îl va termina pe 14 iulie, iar în program mai are jocuri test cu CSM Pașceni (14 iulie), Dacia Unirea Brăila (18 și 21 iulie) și Bucovina Rădăuți (19 iulie).

Foto: Deșteptarea

Pe aceeași temă