ACS Poli și-a prezentat „contingentul român” transferat: veteranul Cânu, portarul Haidău și Alex Lazăr

ACS Poli și-a prezentat

Noua ACS Poli, care vrea să revină în Liga I, și-a prezentat astăzi jucătorii români transferați până acum în această vară. Managerul sportiv Ioan Timofte a luat loc între Gabriel Cânu și Alex Lazăr, cele mai cunoscute nume aduse. A fost oficializată de asemenea și sosirea portarului Darius Haidău de la Caransebeș, care și-a fracturat un deget în pregătire.

„A venit rândul contingentului românesc”, a spus Timofte cu zâmbetul pe buze la conferința de azi. După Carlos Eduardo și Milan Stavric bănățenii i-au adus în fața presei pe românii Haidău, Cânu și Lazăr. „Sper să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul pentru acest an, promovarea în prima ligă”, a precizat „Tim”. Fundașul Gabriel Cânu (33 ani) a vorbit cel mai mult dintre cei trei. Veteranul trecut pe la Vaslui și Ceahlăul după plecarea de la Poli și-a exprimat dezamăgirea că orașele de tradiție au dispărut de pe prima scenă.

„E o situație diferită față de prima oară când am venit. Asta nu schimbă cu nimic alegerea mea. La nivelul conducerii, băncii tehnice, condițiilor, mă refer și la domnul Timofte, e un contingent de Liga I. Nu consider nici eu că e un pas înapoi, Poli în Liga 2. Sunt antrenamente plăcute, moderne, totul e de nivelul Ligii I. La final sper să ducem echipa unde ii e locul. Orașele mari cu tradiție, cu rezultate in Europa au cam dispărut, au apărut alte echipe de alt gen și nu e în regulă. Sperăm să sărbătorim vara viitoare și să rămânem o lungă perioadă de timp in Liga I. Nu contează pe câți ani, contează anul în curs. Contează să ne pregătim și să începem la capacitate maximă”, a declarat Gabriel Cânu care a semnat pe doi ani de zile. Prezent încă de la începutul pregătirilor la Timișoara acesta a explicat că transferul său era o formalitate: „Am fost plecați în cantonament, domnul președinte a avut și el de rezolvat jucători. La mine era ușor de semnat, era ceva normal, nu s-a grăbit nimeni.. Important era cuvântul nu se punea problema de altceva”, a adăugat Cânu.

VEZI O GALERIE FOTO DE LA PREZENTAREA NOILOR JUCĂ‚TORI AI TIMIȘOAREI

Un transfer foarte interesant realizat de bănățen e cel al lui Alexandru Lazăr (23 ani). Mijlocaș central care a fost titular la FC Viitorul în Liga I. De altfel cu el s-a semnat și cel mai longeviv contract – pe trei ani de zile. „Sunt foarte bucuros că am ajuns la Poli. Am venit cu dorința de a juca fotbal, pentru a aduce echipa în prima ligă. Am venit cu cea mai mare plăcere. Nu consider că am făcut un pas înapoi că am venit de la Liga I la Liga II, vom vedea la finalul campionatului dacă am făcut cea mai bună alegere. M-am integrat foarte repede cred eu. Cel mai important e să mă integrez în teren. să joc bine, să ne indeplinim obiectivul. De aceea suntem aici. E păcat ca un oraș așa mare să nu aibă echipă în Liga I”, a spus Alex Lazăr.

Portarul Haidău, prezentat cu degetul rupt

ACS Poli rămăsese cu doi goalkeeperi în această vară: Nuno Claro și Pap. Nevoia de al treilea portar a fost rezolvată prin sosirea lui Darius Haidău de la FC Caransebeș. Totuși dacă timișorenii au renunțat la accidentatul Pedro Henrique (ligamente încrucișate rupte), portarul cărășean a fost păstrat în ciuda faptului că și-a fracturat un deget chiar la antrenamente.

„Sunt foarte fericit pentru acest transfer. Sper să facem treabă bună. Am fost primit foarte bine, cu unii am fost coleg deja. Sperăm la sfîrșit să fim cei care vom promova. Pe Nanu și Boldea îi cunoșteam… Concurența e benefică. Eu cred că cel mai bun va apăra și antrenorul va decide cine va intra în poartă. Sunt sigur că dacă voi merita se va conta pe mine”, a spus Haidău. Portarul în vârstă de 30 de ani a mai evoluat la echipele reșițene, precum FCMR și Muncitorul și se află la a doua înțelegere în Timiș, după ce a apărat în C poarta Progresului Gătaia. Despre accidentarea nefericită acesta a conchis: „Sper să-mi revin mai repede și la o capacitate mai mare”. Haidău a semnat și pe cea mai scurtă perioadă – un an de zile.

Timișorenii îi mai au în vizor pe Sana Camara și Gabriel Cruceru, care se pregăteau deja cu echipa. Timofte a concluzionat că e posibil să mai caute un atacant doar dacă Alexa solicită acest lucru în urma pierderii lui Pedro Henrique.

Sursa: Sport 9

Pe aceeași temă