Academica Clinceni se desparte de încă un jucător. Unul dintre titularii echipei ilfovene a cerut și a primit rezilierea contractului

După ce săptămâna trecută s-a despărțit de fundașul Mihai Deaconescu (30 de ani), jucător care a preferat să renunțe la fotbal și să plece la muncă în Marea Britanie, Academica Clinceni a mai pierdut astăzi un fotbalist. Sătul de instabilitatea financiară pe care o traversează de ceva timp echipa ilfoveană, mijlocașul Alexandru Lazăr (26 de ani) a cerut conducerii clubului să se despartă amiabil, iar dorința i s-a îndeplinit.

Fostul jucător al Stelei, Viitorul sau ACS Poli e liber de contract după ce și-a reziliat contractul cu Academica, formație din Clinceni cu care semnase în luna februarie a acestui an după ce se despărțea de italienii de la Messina.

„S-au adunat prea multe restanțe financiare și nu mai puteam rămâne la Clinceni. Am cerut rezilierea contractului după ce am decis că nu pot continua în condițiile astea. Am venit la Academica tocmai pentru că voiam să fiu mai aproape de casă, de București, de familie și de copil, după ce înainte jucasem în Italia. Am primit ofertă să continui acolo, însă am acceptat să joc la Clinceni pe un salariu mic tocmai pentru a nu mai fii departe de casă. Nu mai pot sta dacă nu sunt plătit”, a spus, pentru Liga2.ro, Lazăr, care are de primit de la Academica două salarii restante, prime de joc și bonusuri din contract.

În cariera sa, bucureșteanul crescut de Steaua (FCSB) a jucat pentru echipa secundă a clubului din Liga 1, pentru Viitorul, ACS Poli, ACS Berceni, Messina și Academica Clinceni. La aceasta din urmă, în aceste prime 14 etape a bifat 10 meciuri, dintre care nouă ca titular, și a înscris și un gol, cu ASU Poli.

La Academica Clinceni se anunță vremuri grele în acest final de an. Echipa ilfoveană aștepta doi investitori privați, însă aceștia încă nu au ajuns la Clinceni, astfel că acum supraviețuiește doar din ce primește de la autoritățile locale. Pe lângă Mihai Deaconescu și Alexandru Lazăr, și alți jucători experimentați din lot sunt pe punctul de a părăsi clubul. Costin Gheorghe, Marian Constantinescu și Cristian Pulhac așteptă finalul primei părți a sezonului pentru a-și căuta și ei alte echipe unde să joace.

În campionat, după desfășurarea a 14 etape, Academica Clinceni se află pe locul 5, cu 23 de puncte. Echipa lui Erik Lincar joacă sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu cu Sportul Snagov.

Articol scris de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă