Vineri, de la ora 12:00, Dacia Unirea, locul al 8-lea în Liga 2, va juca pe stadionul Municipal cu Academica Clinceni, formație aflată pe poziția a 13-a. Pentru acest joc, din tabăra brăileană va absenta Gabriel Iosofache, acesta fiind în continuare accidentat.
Obiectivul jucătorilor brăileni și al staffului tehnic este acela de a obține toate punctele puse în joc. „Nici noi, nici adversarii noștri nu evoluăm sub presiunea rezultatului, dar obiectivul este unul singur, victoria. La fel ca și în partida trecută, la meciul de vineri vrem să le oferim spectatorilor un joc frumos. Vom lupta pentru victorie, pentru mulțumirea noastră sufletească. Victoria cu Foresta i-am dedicat-o domnului Cîrligea, de Florii. Acum vrem să-i facem un cadou frumos și de Paști. Încercăm și noi să ținem aproape pe oamenii care mai sunt pe lângă echipă, să putem continua în acest eșalon până guvernul va da acea lege care să sprijine cu adevărat sportul”, a declarat antrenorul Alin Pânzaru.
În tur, pe 1 octombrie, Academica Clinceni s-a impus cu 3-1 în partida cu Dacia Unirea, Marian Marin, Antohi și Vențer au marcat pentru învingători, în timp ce Enciu pentru formația de la Dunăre.
Etapa a 29-a a început miercuri cu jocul dintre Dunărea Călărași și Olimpia Satu Mare (2-0), astăzi se mai dispută încă o partidă, Chindia Târgoviște – FC Brașov, iar vineri sunt programate alte patru jocuri, și anume: CS Balotești – Luceafărul Oradea (11:00), Dacia Unirea Brăila – Academica Clinceni (12:00), Foresta Suceava – Metalul Reșița și ASU Politehnica Timișoara – CS Afumați (ambele de la ora 17:00). CS Mioveni și Juventus București vor câștiga la „masa verde”, iar runda se încheie sâmbătă cu meciul dintre UTA Bătrâna Doamnă și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, de la ora 11:30.
Articol scris de Costel FILIP
Foto: Lucian CRESTEZ