După aflarea deciziei judecătorilor care l-au condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru complicitate în dosarul furtului de mașini de lux, fostul portar dinamovist Cristi Munteanu, actual vicepreședinte la Farul Constanța, s-a declarat surprins de duritatea sentinței.
„M-a pufnit și râsul când am auzit decizia. Trăim într-o țară în care un bascetbalist este omorât în bătaie, agresorul lui primește 5 ani de închisoare, iar eu, care am cumpărat o mașină și am dat 32.000 de euro pe ea, am parte de aceeași sentință. Ce am făcut eu în acest caz? De ce primesc o pedeapsă la fel ca violatorii, când eu am cumpărat o mașină cu mulți bani. Apoi, am făcut schimb cu Mărgăritescu, care și el a cumpărat o mașină cam la aceeași sumă. În total, noi, ‘vinovații’, ‘complicii’, ‘tăinuitorii’, am dat 60 de mii de euro și ne-am ales cu nimic, doar cu 8 ani de închisoare”, a spus Munteanu pentru ProSport.
Cristi Munteanu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în cazul dosarului furturilor de automobile de lux, în timp ce fostul său coechipier de la Dinamo, Andrei Mărgăritescu, a primit doar 3 ani de închisoare cu executare pentru fals în acte și tăinuire.
Cei doi pot face recurs.
Foto: Alexandru RAITA