Sâmbătă, Concordia Chiajna a reușit să obțină prima victorie din acest sezon al Ligii a II-a. Echipa ilfoveană a reușit să scape de ghinionul care i-a urmărit până acum și care i-a făcut să piardă puncte prețioase pe finalurile de meci. Mai mult, ieri, Concordia a marcat golul victoriei în minutele de prelungiri parcă pentru a recompensa eșecurile din ultima vreme.
Deși au deschis scorul repede prin fosta vedetă a Sportului, Laurențiu Diniță, gazdele și-au făcut singure viața grea. La o greșeală a apărării gazde, juniorul Ionuț Olteanu, adus la Forex de la Dinamo, a reușit să aducă egalarea pe tabela de marcaj. Ocaziile s-au succedat la poarta brașovenilor, dar golul nu a vrut să apară până în minutele de prelungiri ale meciului, când Cristi Ungureanu a adus cele trei puncte.
După meci, antrenorul principal al Concordiei a declarat pentru presă: “Victorie clară, adversarul nu a pus probleme, golul fiind primit pe o greșeală a noastră. Ne bucură foarte mult această victorie, deoarece formația noastră este o echipă de moral, iar sub presiunea locului din clasament ratăm foarte mult, ceea ce face ca această victorie să fie cu atât mai prețioasă. Această victorie ne fortifică moralul în vederea partidelor viitoare. Suntem conștienți că mai avem mult de lucru întrucât dacă am fi înscris măcar în jumătate din ocaziile avute, nu am fi ocupat acest loc în clasament. Una peste alta putem spune că Dumnezeu și-a întors fața către noi spre deosebire de alte partide, fiindcă am marcat în minutul 90+2”
Bogdan Dragomirescu