Astra are probleme mari, dar Dănuț Coman e convins că nu se va desființa. Anunță că va fi un club important în Liga 2: ”Sunt sigur că domnul Niculae va readuce echipa în prima ligă”

Răzvan STÎNGĂ 29 May. 2021, 16:33 Liga 2
Astra are probleme mari, dar Dănuț Coman e convins că nu se va desființa. Anunță că va fi un club important în Liga 2: ”Sunt sigur că domnul Niculae va readuce echipa în prima ligă”

Dănuț Coman, fost președinte la Astra, a vorbit despre situația echipei, după retrogradarea în Liga 2. Fostul portar și-a spus părerea cu privire la clubul pe care l-a condus până după ultima etapă a sezonului abia terminat de Liga 1, și e convins că patronul Ioan Nicolae nu va desființa echipa.

Dănuț Coman nu crede că Astra va dispărea: ”Se poate bate fără probleme pentru a promova în prima ligă”

Chiar dacă despre Astra s-a scris imediat după ce a căzut în Liga 2 că ar putea să se desființeze, Dănuț Coman crede că echipa campioană a României din 2016 nu va dispărea. Asta deși, de la echipă e de așteptat să plece un număr impresionant din jucătorii actuali. În plus, clubul e vizat și de intrarea în insolvență din cauza problemelor financiare.

Dănuț Coman a plusat și a precizat că Astra se va bate la primele locuri sezonul următor de Liga 2 și că va avea puterea să revină în Liga 1, în ciuda schimbărilor de lot.

La cum îl cunosc eu pe domnul Niculae, sunt ferm convins că această echipă va merge mai departe, că va găsi soluții și că va reveni în prima ligă. În plus, Astra Giurgiu are echipa a doua, are un lot de 23 de jucători, de la 17 până la 21 de ani, un lot cu care poate juca liniștită în Liga 2.

Iar cu câțiva jucători cu experiență se poate bate fără probleme pentru a promova în prima ligă. Vor crește și ceilalți jucători, tineri, care au jucat foarte bine la echipa a doua în Liga 3, au terminat pe locul 4”, a declarat Dănuț Coman la Pro X.

Echipa a doua a Astrei a jucat sezonul trecut în Seria 5 a Ligii 3, unde a terminat pe locul 4, cu 24 de puncte. A fost la trei puncte de locul 3, CS Blejoi, la patru de locul 2, SR Brașov, dar la o diferența mare de Corona Brașov, câștigătoarea seriei, la 22 de puncte în spatele ei.

  • Astra a retrogradat în Liga 2, după 12 ani în Liga 1.

Astra poate lua sume importante de bani pe trei fotbaliști 

Referitor la jucătorii de pe urma cărora Astra poate lua o ”gură de oxigen” în privința lichidităților, aceștia sunt Valentin Gheorghe (24 de ani), Albert Stahl (22 de ani) și George Merloi (22 de ani). ProSport a anunțat că jucătorii mai au un an de contract cu clubul și că pot pleca de la Astra pentru sume importante, pentru că e greu de crezut că vor continua în Liga 2.

Astra a obținut performanțe importante în cei 12 ani petrecuți în Liga 1. În 2016 a câștigat campionatul, în 2014 a luat Cupa României, în 2014 și 2016 a luat Supercupa României, iar prezențele în cupele europene au fost constante în perioada 2014-2017.

Foto: Astra Giurgiu

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gica-popescu-dezvaluiri-despre-stadiul-fuziunii-dintre-viitorul-si-farul-cum-se-va-numi-echipa-unde-va-juca-si-ce-pozitie-va-ocupa-ciprian-marica-e-o-discutie-juridica-deloc-simpla-19187172

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mesajul-peluzei-sud-97-pentru-eugen-trica-si-adrian-mutu-dupa-renuntarea-la-jose-si-numirea-briliantului-ca-antrenor-principal-la-fc-u-craiova-19187163

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-adrian-mutu-este-noul-antrenor-al-echipei-fc-u-craiova-campioana-ligii-2-in-2021-preia-trupa-lui-adrian-mititelu-de-la-eugen-trica-si-o-va-conduce-in-liga-1-19187155

 

 

Răzvan STÎNGĂ 29 May. 2021, 16:33 Liga 2
Pe aceeași temă