De ieri, Cristi Popovici este noul antrenor al FCM Bacău. Popovici îl înlocuiește în funcția de „principal” pe Gheorghe Poenaru, care s-a despărțit de gruparea „galben-albastră”, ca urmare a unor probleme de ordin personal. „Mă confrunt cu o serie de probleme, care mă împiedică să mă ocup de echipă în perioada următoare. Îi doresc succes lui Cristi Popovici și sper ca băieții să aibă un parcurs cât mai bun în continuare, în campionat”, a declarat Poenaru. „În acest context, am decis să apelăm la Cristi Popovici, care va pregăti echipa până la finalul sezonului”, a precizat președintele FCM Bacău, Daniel Scânteie.
Revenire după patru ani
Popovici revine pe banca tehnică a FCM Bacău după patru ani, perioadă în care le-a pregătit pe FC Botoșani și Sport Club. „Având în vedere că echipa este ca și salvată de la retrogradare, obiectivul nostru este de a avea o exprimare cât mai bună în planul jocului. FCM Bacău are în lot jucători tineri, de perspectivă, de la care se așteaptă evoluții de calitate, lipsite de inhibiții. Având în vedere că jucăm și fără presiunea rezultatului, sper să ne atingem obiectivul”, a declarat noul antrenor al Bacăului, care îl are ca „secund” pe Marius Gireadă.
S-a renunțat la Apostu
Cristi Popovici a condus ieri primul antrenament al noii sale echipe, urmând ca astăzi să bifeze două ședințe de pregătire. Popovici își va face redebutul în mod oficial pe banca „galben-albaștrilor” sâmbătă, la jocul din deplasare cu CSMS Iași, din etapa a 22-a a ligii secunde.
Ziua de ieri a adus și o altă noutate la FCM Bacău, conducerea clubului renunțând la serviciile mijlocașului Emilian Apostu. „Am decis să ne despărțim de Apostu, care a devenit jucător liber de contract”, a anunțat președintele clubului băcăuan, Daniel Scânteie.
Sursa: Deșteptarea