Anghel știe cum o poate bloca pe Astra II

03 Nov. 2011, 19:46 Liga 2
Anghel** știe cum o poate bloca pe Astra II

Viitorul Constanța va juca, sâmbătă, de la ora 11:00, în cadrul etapei a 12-a a Ligii a II-a contra Astrei II Giurgiu. Antrenorul liderului Seriei I nu se așteaptă la un meci ușor cu echipa secundă a Astrei Ploiești după ce în etapele precedente aceștia au reușit să obțină puncte de la formațiile ce vor să promoveze.

„Niciun meci nu mai este ușor, mai ales că sâmbătă vom juca împotriva unei echipe care beneficiază de aportul mai multor jucători de la prima echipă. Astra II are în componență mulți jucători cu experiență la nivelul primului eșalon, care pot decide soarta unei partide. Ne așteptăm la un meci foarte greu, mai ales că Astra II a plecat cu puncte de pe terenul unor formații cu pretenții, precum Săgeata sau CSMS Iași.

Noi trebuie să fim foarte bine organizați, să punem presiune din start și să nu permitem adversarului să-și facă jocul. Ne interesează să facem un meci bun, însă mult mai importante sunt cele trei puncte.

Nu obișnuiesc să mă uit des pe clasament. Este foarte bine că suntem pe prima poziție, însă cel mai bine este să ne menținem acolo. Mai sunt patru etape din acest tur și sper să obținem punctajul maxim pentru a rămâne în fruntea clasamentului.” a spus Cătălin Anghel, care are și indisponibili, cât și reveniri: „Cureteu și Vajou acuză probleme medicale și nu vor putea evolua, dar vor reveni după unele probleme medicale Albu și Onicaș.”

Întâlnirea FC Viitorul – Astra II Giurgiu este programată sâmbătă, la Ovidiu, de la ora 11.00.

03 Nov. 2011, 19:46 Liga 2
Pe aceeași temă