Campionii FC Argeș a finalizat stagiul de pregătire de la Curtea de Argeș, iar Alexandru Pelici a tras concluziile cantonamentului și modul în care vede acum lupta pentru promovare în Liga 2, după ce a preluat echipa și după ce au avut loc foarte multe schimbări de lot.
Antrenorul piteștenilor a remarcat faptul că pregătirea a mers bine și are încredere, pentru forța grupului, că formația lui se poate bate pentru play-off în primă fază, după care pentru revenirea în SuperLiga României.
Ieșită vinerea trecută din cantonament, echipa Campionii FC Argeș a disputat trei partide de verificare în timpul stagiului, cu U Craiova 1948 SA (scor 0-3), SCM Râmnicu Vâlcea (scor 2-0) și duelul cu CS Tunari (scor 2-0).
După cantonament, vor mai urma teste cu Corvinul Hunedoara (19 iulie), CSM Slatina (22 iulie), CS Mioveni (26 iulie) și Unirea Bascov (29 iulie). Alexandru Pelici va încerca să facă reglajele necesare până la startul noului sezon de Liga 2, pentru că în cantonament s-a bazat pe o perioadă de acumulare.
”În primul rând, cred că grupul începe să se contureze. Am avut o perioadă în care am reușit să stăm împreună, cu câteva acțiuni pe care le-am făcut, iar pentru asta țin să-i mulțumesc lui Alex Boncu, ajutorul nostru.
Este psiholog sportiv și a fost alături de noi pe toată perioada cantonamentului. A reușit să evolueze toți jucătorii și ne-a ajutat foarte mult la închegarea acestui grup. Mulțumesc colegilor mei care au muncit foarte mult, dar și băieților care au fost receptivi și deschiși la efort, chiar dacă antrenamentele nu au fost ușoare.
A fost un volum foarte mare de muncă și se resimte oboseala. Acum urmează două zile în care se pot odihni și sper să revină la antrenamente într-o formă mult mai bună. Mă bucur că cei care au avut mici probleme și-au revenit.
(N.r. – Despre lupta la promovare) Atuul trebuie să fie unul singur: grupul. Grupul, pregătirea bună și disciplina, astea sunt ingredientele. Îmi doresc să avem un parcurs echilibrat. Va fi un campionat de anduranță, iar fiecare punct va conta. E important să acumulăm punct sau puncte din fiecare joc, iar când se va trage linie, să fim unde ne-am propus”, a declarat Alexandru Pelici, conform Campionii FC Argeș.
Campionii FC Argeș a efectuat 14 achiziții până acum, după retrogradarea în Liga 2, dar mai așteaptă cel puțin un jucător. Pelici a afirmat că a discutat cu oamenii din conducere și mai vrea un mijlocaș.
Este de așteptat ca, în zilele următoare, cerința antrenorului să fie respectată și, astfel, să fie finalizat lotul alături de care piteștenii vor debuta în noul sezon de divizie secundă.
”Am discutat cu colegii mei și toți suntem de acord că am mai avea nevoie de încă un jucător pe o anumită poziție. Este vorba de un mijlocaș central. Trebuie să avem dublură pentru fiecare dintre ei. Vom vedea zilele următoare ce se va întâmpla.
Majoritatea echipelor s-au întărit, unele au intenția de a face o figură cât mai frumoasă, iar aici mă refer la nou-promovate, Corvinul, Reșița, Ceahlăul. Altele se gândesc la atacarea play-off-ului pentru a nu avea emoții cu retrogradarea. Aici am luat în calcul Slatina. Apoi sunt echipele care în prima fază au spus că vor play-off-ul, urmând ca după aceea să atace promovarea.
Nu sunt deloc puține. Contracandidate la play-off le văd pe Chiajna, Chindia, CSA Steaua, Slobozia și Buzău. Sunt echipe care s-au întărit și au început bine jocurile amicale”, a mai afirmat Pelici.
Până în acest moment, Campionii FC Argeș a făcut 14 achiziții de când a picat în Liga 2: Valentin Buhăcianu (ex FC Hermannstadt), Florian Haită (ex Universitatea Cluj), Adrian Scarlatache (ex CS Mioveni), Cristian Balgiu (ex Steaua), Ionuț Rădescu, Andrei Panait (ambii foști la CS Mioveni), Patrick Dulcea (împrumutat de la Farul Constanța), Robert Boboc, Milcho Angelov (ambii foști la FC Brașov), Ionuț Balaur (ex CS Mioveni), Denis Bujor (ex Unirea Slobozia), Bogdan Rusu (ex CS Mioveni), Adrian Grigore-Huideș (ex Albacete U19) și Mario Tudose (ex Academica Benfica- Portugalia).
Foto: Campionii FC Argeș
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-s-a-despartit-de-unul-dintre-tinerii-titulari-din-sezonul-trecut-a-semnat-cu-un-club-din-slovacia-pe-care-fcsb-l-a-eliminat-din-conference-league-dar-va-juca-in-primul-an-in-ungari-19277355
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-victorie-in-slovenia-19277361
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-hunedoara-victorie-intr-un-amical-19277350
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-a-reusit-in-fata-unor-bulgari-prima-victorie-in-amicalele-verii-doi-dintre-jucatorii-noi-din-lot-au-marcat-19277349
https://liga2.prosport.ro/seria-1/maldarasanu-a-deconspirat-achizitionarea-lui-bogdan-rotar-atacant-care-in-ultimele-trei-sezoane-a-evoluat-pentru-trei-echipe-din-liga-2-este-un-jucator-in-care-cred-are-calitate-are-perso-19277345