Adio „Steluța”!

11 Aug. 2009, 11:11 Liga 2
Adio** „Steluța

Fotbalul buzoian trăiește în aceste zile adevărate clipe de coșmar. Acestea sunt provocate de dispariția echipei fanion a orașului, GLORIA, din eșalonul secund! Asta, după ce în ultimele două sezoane gruparea din Crâng a jucat pe prima scenă fotbalistică a țării. Dezastrul a fost cauzat de criza acută de bani care a făcut ca datoriile să crească precum cotele apelor când plouă. Și dacă până ieri unii mai sperau într-o minune, iată că acum inevitabilul s-a produs, GLORIA Buzău fiind retrasă din Liga a II-a. Acest lucru a fost confirmat chiar de către patronul echipei, Costel Bucur.

 

„Știu că este tare trist, dar chiar nu mai puteam să țin de unul singur GLORIA. Am așteptat sprijin de la autoritățile locale, însă degeaba. I-am spus președintelui Clubului să facă cerere de retragere la Federație. Îmi pare rău că s-a ajuns în această situație”, ne-a declarat Bucur.

 

Acesta precizase încă de săptămâna trecută că nu mai este dispus să bage bani la GLORIA și nu o va mai înscrie în campionat. Trebuie reamintit faptul că clubul din Crâng are datorii de aproximativ 100.000 de euro față de jucători, arbitri și observatori de mai mult timp. Pe lângă această sumă GLORIA SA este datoare și la bugetul de stat cu 300.000 de euro.

 

Referitor la decizia lui Bucur de a retrage echipa din Liga a II-a, primarul Constantin Boșcodeală a afirmat: „Îmi este tare greu să comentez, dar îmi pare rău că a făcut asta. Nu știam, dar mă așteptam, fiindcă probabil nu mai are bani. Iată că nu toți finanțatorii din fotbal au posibilități. Cred că atât evoluția nefericită a GLORIEI în Campionatul trecut al Ligii I, dar și contractele prea mari pentru jucători modești sunt unele dintre cauze. Domnul Bucur nu are deloc dreptate când spune că nu a fost sprijinit. Primăria a asigurat mereu bani GLORIEI Buzău anul acesta, alocând un buget de 14 miliarde de lei vechi. Domnul Bucur trebuia să înțeleagă faptul că el este patronul echipei”, a punctat Constantin Boșcodeală.

 

Conform unor surse din cadrul grupării buzoiene, tot ieri, FC GLORIA a  depus o cerere de înscriere în Liga a III-a. La fel a procedat și echipa A.S. STOICESCU, aceasta profitând de retragerea celor de la A.S. F.C. CLINCENI. Astfel, din sezonul viitor Buzăul va fi reprezentat în eșalonul trei de patru formații, celelalte fiind PETROLUL Berca și PARTIZANUL Merei.

 

articol scris de Adrian Soare

 

11 Aug. 2009, 11:11 Liga 2
Pe aceeași temă