CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, unul dintre cele mai finanțate cluburi din banii publici, cu peste 50 milioane de euro conform unor estimări, rămâne, pe zi ce trece, fără niciunul din membrii-asociați. După Primăria Târgu Jiu, zilele trecute s-a retras din acționariatul clubului și Consiliul Județean Gorj.
Decizia a fost contestată de un fost președinte al CS Pandurii, din perioada 2014-2015, Mihai Prunariu, cel care, la vremea respectivă, i-a luat locul lui Marin Condescu de la conducerea clubului. Fostul lider de sindicat, cel care, în acea perioadă, a și fost reținut pentru 24 de ore și cercetat ulterior în libertate pentru înşelăciune, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani, spunea că decizia de îndepărtare a sa de la Pandurii este una politică, orchestrată de Victor Ponta și Gabriel Oprea.
În 2014, Prunariu era membru PSD și președinte AJF Gorj, funcție pe care o ocupă și în prezent. Nu mai este însă la PSD, ci a trecut la Pro România, partidul condus de Victor Ponta pe listele căruia a fost ales, în 2020, consilier județean.
”M-am opus acestei decizii și nu mi se pare corect să luăm decizii în funcție de interesele personale, animozitățile sau simpatiile momentului şi nu vreau să transformăm Consiliul Judeţean în apanajul unor preşedinţi. E foarte rău faptul că, Consiliul Judeţean, nu a mai finanţat clubul din 2017 şi deciziile Consiliului Judeţean se iau pe o perioadă lungă de timp, nu în funcţie de cum se trezește dimineața un președinte de Consiliu Județean, sau cum are relaţie un preşedinte de consiliu cu preşedintele de la Pandurii sau cu creditorul ori cu diferite alte persoane. Cred că cel mai mare contestatar al lui Marin Condescu am fost eu. Când toți îi băteau pe la uși și îi pupau mâna ca să se pună bine cu el, eu am rămas același adversar al lui Condescu, fiindcă l-am considerat un jupân care a condus și a decis prin Gorj. Vrei să dărâmi acum un club, fiindcă nu mai e Condescu puternic. Dacă Marin Condescu mai conducea și acum județul, ca în perioada 2009-2011, niciunul dintre cei care au votat acum pentru retragerea Consiliului Județean de la Pandurii nu-și permitea nici măcar să uite strâmb la Condescu, darămite să voteze împotriva lui”, a declarat Mihai Prunariu (foto, alături de Petre Grigoraș) la Radio Infinit.
Liga2.ro precizează că Pandurii n-a mai primit fonduri de la Consiliul Județean Gorj încă dinainte de 2017, chiar din perioada în care președinte la club a fost Mihai Prunariu. În 2015, în locul lui Prunariu a fost adus Narcis Răducan, iar la echipă au sosit jucători cu salarii enorme, deși clubul nu mai avea finanțare de la asociați și era amenințat cu insolvența.
În replică, Nicolae Davițoiu, în prezent consilier județean din partea PMP, acuză partidul lui Prunariu de ipocrizie, pe motiv că la Consiului Local a votat pentru ieșirea instituției teritorial-administrative din acționariatul de la Pandurii, iar la Consiliul Județean a votat împotriva acestei decizii!
”Probabil e o declarație de frustrare de-a lui Mihai Prunariu, că nu ies lucrurile așa cum voia el. Consiliul Județean oricum nu mai dădea niciun ban de câțiva ani la Pandurii. Ce rost avea să mai rămânem, dacă oricum nu ne îndeplineam obligațiile. Chiar nu mai înțeleg: partidul domnului Prunariu a votat la Consiuliul Local ieșirea Primăriei Târgu Jiu din asocierea cu Pandurii, iar la Consiliul Județean a votat împotrivă. Dau dovadă de ipocrizie! Ceea ce a uitat Mihai Prunariu să spună e că, Consiliul Județean, se retrage din acționariatul de la Pandurii și va sprijini orice alt club de junior. Și la Pandurii, Consiliul Județean avea ca obligații tot susținerea grupelor de copii și juniori. Am înțeles că același lucru o va face Consiliul Județan, împreaună cu Primăria Târgu Jiu, la Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu. Probabil vom sprijini și o echipă de seniori care se fie înscrisă în Liga 4, dar trebuie selectată cu mai mare atenție conducerea, pentru a nu mai avea soarta clubului Pandurii”, a spus Davițoiu.
Dincolo de conflictele și interesele politice, care au decis în bună parte soarta clubului, rămâne o singură întrebare: cum de a ajuns un club care a primit vreo 50 de milioane de euro de la buget și alte vreo 50 de milioane de euro din privat, însumând drepturi TV, sponsorizări sau vânzări de jucători, să intre în insolvență, cu datorii de peste 7 milioane de euro?
Răspunsul pare să-l fi găsit actualul primar din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, cel care, la rândul lui, a propus retragerea Consiliului Local Târgu Jiu din acționariatul echipei de fotbal Pandurii.
”Nu eu am participat la jefuirea acestui club. Când am devenit eu primar, Pandurii era deja în insolvență, iar eu până atunci nu am avut nicio tangență cu acest club. Din punctul meu de vedere, Pandurii a fost cel mai finanțat club din România de către entitățile de stat. Nu eu sunt vinovat că a ajuns în faliment. Responsabili sunt toți cei care au furat acest club în ultimii 15 ani. Chiar dacă organele competente nu au făcut și poate nici nu vor face vreodată lumină la modul în care au fost gestionate sumele, cert e că acolo a fost hoție pe față”, spunea, recent, primarul Marcel Romanescu, aflat, din 2020, la cel de-al doilea mandat de primar.
După ce a retrogradat în 1992 din Divizia C, AS Pandurii Târgu Jiu a zăbovit timp de 6 ani prin campionatul județean din Gorj.
Clubul a renăscut în 1998, o dată cu preluarea sa de către Compania Națională a Lignitului Oltenia (CNLO), transformată ulterior în Compania Energetică Oltenia (CEO). Echipa a preluat locul din Divizia C de la Mine-RAL Roșia Rovinari și și-a schimbat denumirea în CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu.
În 2000 a promovat în Divizia B, iar în 2005 a acces, în premieră pentru fotbalul din Târgu Jiu, pe prima scenă, după o luptă dusă până în ultima etapă cu FC Sibiu.
Între timp, acționarii echipei au devenit, pe lângă CEO, Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia, Primăria Târgu Jiu, Consiliul Județean Gorj și SC Artego SA. Timp de aproape 15 ani, s-au virat, din bani publici, aproximativ 50 de milioane de euro în conturile clubului, conform unor estimări, dar, cu toate acestea clubul are în prezent datorii de peste 7 milioane de euro și se află în insolvență.
Toate entitățile menționate au depus, recent, cerere de retragere din acționariatul clubului de fotbal. Au însă, de plătit, conform deciziei din septembrie 2019 a Curții de Apel Craiova, aproximativ 3,3 milioane de euro, reprezentând cotizațiile menționate în contractele aferente anilor 2014-2017. Decizia a fost contestată, iar de mai bine de un an procesul se află la Înalta Curte de Casație și Justiție. A primit un nou termen, pe data de 3 februarie 2021.
Din 2016, Pandurii se află în insolvență, deși în 2013 devenea vicecampioana României și juca în grupele Europa League.
După retrogradarea echipei din Liga 1, în 2017, Condescu a revenit la Pandurii, având calitate de principal creditor. În realitate, conduce clubul din umbră, deși Marin Golea este administrator special. Pe de altă parte, Condescu susține că are de recuperate aproximativ 1 milion de euro de la Pandurii.
”Eu am de primit 170.000 de euro, cu care am împrumutat clubul, și alți 840.000 de euro, din perioada 2005-2014, în care am fost președinte și nu am primit niciun leu. Am avut un contract cu îndeplinirea unor clauze, cum ar fi menținerea în prima ligă, calificarea în cupele europene sau selecționarea jucătorilor la echipa națională. În 2014, când trebuia să-mi iau banii, m-au dat afară din club. Una din obligațiile mele, pe lângă menținerea echipei în prima ligă, era să aduc bani din sponsorizări, iar eu, până să fiu îndepărtat din club de politicul de la acea vreme, am adus din sponsorizăzi suma de 17 milioane de euro!”, spunea la începutul anului, Marin Condescu.
Antrenorii Petre Grigoraș și Edi Iordănescu, fostul președinte Narcis Răducan, Reghecampf Anamaria Ionelia PFA, dar și o serie de jucători, precum Dan Nistor, Cristian Săpunaru, George Țucudean, Lucian Sânmărtean, Răzvan Stanca, Liviu Antal, Filip Mrzljak, Ovidiu Herea, Erico Da Silva sau Cătălin Hlistei sunt și ei înscriși la masa credală.
Din cauza datoriilor, Pandurii a primit, la începutul sezonului 2019/2020 de Liga 2, interdicție din partea FRF de a efectua transferuri și chiar de a legitima jucători liberi de contract. La începutul ediție 2020/2021 această interdicție a dispărut, după ce regulamentul a suferit o serie de relaxări, datorită izbucnirii pandemiei COVID-19.
În prezent, Pandurii ocupă ultimul loc în Liga 2, cu doar 7 puncte acumulate în 15 etape. Și iarna trecută se afla pe ultimul loc, cu doar 8 puncte, dar a fost salvată de retrogradare de izbucnirea pandemiei COVID-19, care a dus la înghețarea campionatului, fără ca nicio echipă să mai retrogradeze.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unul-dintre-cei-cinci-membri-asociati-de-la-pandurii-vrea-sa-aiba-propria-echipa-pe-care-o-va-inscrie-in-campionatul-judetean-ne-vom-retrage-oricum-nu-i-am-mai-ajutat-nici-nu-i-am-incurca-19162008
https://liga2.prosport.ro/seria-1/primaria-targu-jiu-vrea-sa-se-retraga-din-asocierea-cu-clubul-pandurii-edilul-marcel-romanescu-are-alte-planuri-pregatim-proiectul-de-hotarare-sper-sa-am-si-sustinerea-19160543
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/procesul-dintre-pandurii-si-asociatii-clubului-a-primit-un-nou-termen-in-ce-conditii-va-iesi-din-insolventa-fosta-vicecampioana-a-romaniei-actuala-ultima-clasata-din-liga-2-si-cati-bani-are-de-primi-19159729