1 milion de la buget

18 Feb. 2010, 13:30 Liga 2
1 milion** de la buget

Consiliul Local va suplimenta suma pe care o va acorda FC
Botoșani, asta deoarece echipa a rămas fără sprijinul Consiliului
Județean. Deși este criză, FC Botoșani va primi de la Consiliul
Local cu 200.000 de lei mai mult decât anul trecut.

Dacă în 2009, municipalitatea a dat clubului 800.000 de lei, acum
edilii intenționează să aloce 1.000.000 de lei. Viceprimarul Florin
Ghiorghiță a declarat că anul acesta 1,6 milioane de lei vechi vor
fi direcționați către sport și programe culturale, iar cea mai mare
parte din bani vor merge către echipa de fotbal. Viceprimarul
susține că urmează să se facă o analiză a cererilor de finanțare și
că atunci se va decide ce domenii vor fi susținute financiar.
Ghiorghiță spune că au fost cluburi care au primit anul trecut și
câte 100.000 de lei, dar care nu au fost în stare să le
cheltuiască. Oficialii clubului FC Botoșani susțin că suma care va
fi alocată de Consiliul Local este insuficientă și ar fi nevoie de
1,4 milioane de lei.

„În condițiile în care Consiliul Județean nu ne mai
sprijină va fi greu. Dacă nu avem un buget, sigur nu știu ce vom
face din vară, mai ales că avem de achitat și unele restanțe
financiare. Pentru anul acesta ne-am fixat un buget de 2,5 milioane
de lei, din care 1,4 milioane de la bugetul local și de la
Consiliul Județean și 1,1 milioane din surse proprii. Se pare că
vom avea probleme în asigurarea bugetului”
, Cornel
Șfaițer, președinte FC Botoșani.

Articol scris de Răzvan
Sauciuc
și Lăcrămioara Lupașcu

18 Feb. 2010, 13:30 Liga 2
Pe aceeași temă