Manșa tur a barajului de promovare în Liga 3. 8-2, rezultatul rundei. Mai mult de jumătate din cele 21 de meciuri s-au încheiat cu victorii care par să asigure deja accederea în eșalonul superior

Marius ANGHEL 16 Jun. 2024, 20:15 Liga 4
Manșa tur a barajului de promovare în Liga 3. 8-2, rezultatul rundei. Mai mult de jumătate din cele 21 de meciuri s-au încheiat cu victorii care par să asigure deja accederea în eșalonul superior

Manșa tur a meciurilor de baraj pentru promovarea în noul sezon de Liga 3, ediția 2024-2025, a avut loc duminică, 16 iunie 2024, de la ora 18:00. Returul se joacă peste o săptămână, în data de 23 iunie, de la ora 17:30.

Cele 41 de județe și Bucureștiul au fost repartizate în șapte regiuni a câte șase echipe campioane fiecare, regiuni deja cunoscute și folosite și în edițiile trecute de baraje. Cele 21 de dueluri din această vară au fost decise, prin tragere la sorți, însă din data de 6 februarie 2024.

În 16 meciuri din cele 21 s-au obținut victorii. Vulturul Mintiu Gherlii (Cluj) a reușit scorul manșei tur, 8-2

Promovează din Liga 4 în Liga 3, campionatul ediţiei 2024/25, cele 21 de echipe câştigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campioane judeţene declarate de AJF/AMFB.

  • În cele 21 de meciuri, nouă s-au încheiat cu victoria gazdelor, cea mai concludentă aparținând celor de la Vulturul Mintiu Gherlii (Cluj), 8-2 cu CS Barcău Nușfalău (Sălaj).
  • Șapte jocuri au fost câștigate de oaspeți, în trei dintre ele diferența fiind de patru goluri: 5-1 pentru Vulturii Fărcășești (Gorj) și CS Timișul Șag (Timiș) și 4-0 pentru CSM Fetești (Ialomița).
  • Alte cinci jocuri s-au terminat la egalitate, cel mai spectaculos fiind FC Bolintin Malu Spart (Giurgiu) – CSO Băicoi (Prahova) 3-3.

Cinci echipe sunt campioane județene pentru al doilea an la rând!

Dintre cele 42 de campioane, CS Academica Recea (Maramureș), CSAS Prima Brăduț (Covasna), CS Gheorgheni (Harghita), CS Iernut (Mureș) și Voința Cudalbi (Galați) au fost în aceeași postură și în vara trecută, iar acum se vor afla din nou în fața posibilității de a promova în Liga 3.

Anul trecut, Recea chiar a reușit promovarea din duelul cu Minerul Rodna, însă nu s-a înscris în Liga 3. Celelalte patru au pierdut contra Industria Galda, ACS Mediaş, Ciucaş Tărlungeni, respectiv Viitorul Şuţeşti. În afară de Mediaș, celelalte trei au retrogradat din Liga 3 în această vară.

Meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3, 2024:

Regiunea 1:

Pro Sport Vârfu Câmpului (Botoșani) – ACS USV Iași (Iași) 1-2
Cos. Matei (2) / Al. Marin (71), Matei Ţurcanu (90+8)
Şoimii Gura Humorului (Suceava) – Sporting Club Comstar Vaslui (Vaslui) 5-0
Severin (5), Maganu (35), Luchian (42, 88), Kuruc (72 – penalty)
ACSM Ceahlaul Piatra Neamț 2 (Neamț) – Sportul Onești (Bacău) 3-0
Abdulghani (32), Forizs (35), Bordei (71)

Regiunea 2:

CS Diosig Bihardioszeg (Bihor) – CS Academica Recea (Maramureș) 5-0
R. Lukacs (10, 50 – penalty), Covaciu (33), Gal (89), Codoban (90+3)
CS Silvicultorul Maieru (Bistrița-Năsăud) – Oașul Negrești Oaș (Satu Mare) 1-4
Seb. Rus (90+2) / Contra (5), Mitrea (37), Piroşka (75), Urs (79)
Vulturul Mintiu Gherlii (Cluj) – CS Barcău Nușfalău (Sălaj) 8-2
Forna (7), Onicaş (34), Tothăzan (45 – penalty), Kis (47), Rad (51, 72 – penalty, 84), Bolojan (89) / Şumălan (53), Zmole (68)

Regiunea 3:

ACSM Codlea (Brașov) – CIL Blaj (Alba) 1-2
Botea (24 – penalty) / Mihu (55), Şuşu (60)
ACS Păltiniș Rășinari (Sibiu) – CS Gheorgheni (Harghita) 1-1
Coţofan (78) / Szfarli (54)
CS Iernut (Mureș) – CSAS Prima Brăduț (Covasna) 4-0
R. Şuteu (32), Tâmpla (50), Balea (75), Ungur (90+2)

Regiunea 4:

Viitorul Severin (Mehedinți) – Vulturii Fărcășești (Gorj) 1-5
Yahaya (45+1) / Preoteasa (17, 19, 30, 38), Şelaru (90+4)
Magica Balta Caransebeș (Caraș-Severin) – CS Timișul Șag (Timiș) 1-5
Megheleş (88 – penalty) / Oct. Drăghici (17, 33), Ivanovici (41, 57), Podină (90+3)
Viitorul Arad (Arad) – Minerul Lupeni (Hunedoara) 0-0

Regiunea 5:

Iris Titulescu (Olt) – Sparta Râmnicu Vâlcea (Vâlcea) 1-1
Ana (55) / Paşoi (90)
ACS Speed Academy Pitești (Argeș) – CSL Nanov (Teleorman) 5-0
Traşcă (1), Pirciu (32), Dalu (56, 67), D. Mitrache (80)
ACS Urban Titu (Dâmbovița) – Metropolitan Ișalnița (Dolj) 3-0
G. Manole (40), C. Stoica (80), Motoi (83)

Regiunea 6:

CSL Ștefăneștii de Jos (Ilfov) – ACS FC Dinamo București (București) 2-2
Luiceanu (9), Kassabji (28) / Topală (6), Torcaş (17)
Venus Independența (Călărași) – CSM Fetești (Ialomița) 0-4
Stoicescu (48), Cositoru (70), Gene (90), Gab. Paraschiv (90+2)
FC Bolintin Malu Spart (Giurgiu) – CSO Băicoi (Prahova) 3-3
And. Neagoe (40 – penalty, 90+2 – penalty), Bocancea (82) / Ţânţaru (2), D. Iancu (54), H. Nicolae (82)

Regiunea 7:

CSM Adjud (Vrancea) – Voința Lanurile (Buzău) 2-1
Padovei (62), Corman (83) / Vişteanu (22)
Viitorul Cireșu (Brăila) – Pescăruşul Sarichioi (Tulcea) 4-0
Nicoliţă (3), M. Chiriac (42), I. Şerbănescu (55), Cotigă (68)
Voința Cudalbi (Galați) – CS Medgidia (Constanța) 1-2
G. Stoian (77) / D. Petrescu (21), Iftime (30)

Returul va avea loc pe terenul echipei oaspete în manșa tur.

În urma abrogării principiului avantajului golului marcat în deplasare la jocurile eliminatorii disputate în dublă manşă, în situaţia în care, după disputarea celor două jocuri, egalitatea se menţine (la puncte și golaveraj), jocul retur se va prelungi cu două reprize a câte 15 minute. Ulterior, dacă și după prelungiri echipele sunt la egalitate, atunci se trece la executarea loviturilor de departajare.

Marius ANGHEL 16 Jun. 2024, 20:15 Liga 4
Pe aceeași temă