Jiul se află la cea de-a opta victorie consecutivă în Liga a
IV-a și continuă să fie pe primul loc având cele mai mari șanse de
a participa la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. „Minerii”
s-au impus cu scorul de 4-2 în fața celor de al Aurul Brad prin
golurile marcate de Ovidiu Popesc, acesta reușind dubla, Firan și
Cânda. „Sunt supărat pentru că am luat două goluri și
nu aveam voie. Meciul a fost unul foarte greu, dar în final bine că
am câștigat”, a declarat antrenorul principal Daniel
Huza.
Ovidiu Popesc, golgheterul campionatului a ajuns la 31 de goluri
marcate până în prezent.
Universitatea,
victorioasă la Aninoasa
Universitatea Petroșani s-a impus cu scorul de 3-1 în fața
echipei Minerul Aninoasa. Fără antrenorul principal Ionuț Stelescu,
dar cu vedeta Kamara pe teren „studenții” nu au avut mari probleme
de a se impune, Apetri și Konicika fiind vedetele formației
pregătite de Stelian Homan.
articol scris de Loredana
Juglea