Începând de sâmbătă 20 august, s-a pus în mișcare și caravana ligii a IV-a brăilene odată cu disputarea partidelor din prima etapă a acestui campionat, rundă în care s-au întâlnit deja cele două mari favorite la promovarea în liga a treia. Conducerea AJF Brăila a hotărât ca în acest sezon liga a IV-a să aibă în componență doar 14 echipe, comparativ cu 16 în campionatul trecut, din dorința de a ridica nivelul partidelor ce se vor juca în acest eșalon. Această etapă inaugurală a fost una în care gazdele au câștigat 4 partide iar oaspeții s-au impus în alte trei jocuri, marcându-se în total un munăr de 31 de goluri (17 gazdele și alte 14 oaspeții).
Capul de afiș al acestei runde a fost partida de la Traian dintre Victoria din localitate și Fortino Ianca, sau altfel spus s-au aflat față în față grupările care doresc să promoveze la vară în liga a treia. A fost o partidă care s-a ridicat mult peste nivelul ligii a IV-a, la capătul careia gazdele s-au impus la limită cu scorul de 1-0 datorită golului marcat de Alberto Gagu din lovitură de la 11 metri în minutul 94!! Într-o altă partidă, la Șuțești, nou promovata Voința din localitate, s-a impus cu un categoric 4-0 în fața Voinței Găiseanca, în timp ce o altă nou promovată, Voința Vișani, s-a impus cu același scor pe terenul Victoriei Dedulești!!
Victoria Cazasu a câștigat cu 3-2, în fața propriilor superteri, disputa cu FC Tufești, Sportul Chiscani s-a impus cu alelași scor (3-2) pe terenul Dunării Gropeni, în timp ce Siretul Vădeni a invins acasă, la scor de neprezentare, 3-0, în fața echipei CS Făurei. În fine, ultimul meci al etapei a fost acela de la Mircea Vodă, acolo unde Avântul din localitate și Viitorul Galbenu au oferit asistenței o partidă destul de spectaculoasă în care s-au marcat 9 (nouă!) goluri iar la sfârșitul jocului câștig de cauză au avut oaspeții care s-au impus cu scorul de 5-4!
Rezultatele tehnice și marcatorii primei etape a ligii a IV-a din Brăila sunt:
Victoria Dedulești – Voința Vișani 0-4 (0-2)
Buteseacă (4), Băbeanu (39), Radu (61), Lupu (63)
Victoria Cazasu – FC Tufești 3-2 (1-1)
Popescu (22), Grigore (66, 74) / Dobrin (41), Ghioca (87)
Dunărea Gropeni – Sportul Chiscani 2-3 (1-1)
Mogoș (35), Bogdan (82) / Crăciun (44), Gheorghiță (68, 76)
Voința Șuțești – Voința Găiseanca 4-0 (0-0)
Măgăriță (53), Călin (55, 64), Paraleu (82)
Victoria Traian – Fortino Ianca 1-0 (0-0)
Gagu (90+3)
Siretul Vădeni – CS Făurei 3-0 (1-0)
Stan (22), Munteanu (59, 76)
Avântul Mircea Vodă – Viitorul Galbenu 4-5 (1-3)
Fuior (42, 62, 65), Bălan (93) / Ș. Feraru (5, 27, 38), Lăutaru (47), N. Feraru (88)
Etapa viitoare programează sâmbătă 27 august meciurile:
Voința Vișani – Viitorul Galbenu
CS Făurei – Avântul Mircea Vodă
Fortino Ianca – Siretul Vădeni
Voința Găiseanca – Victoria Traian
Sportul Chiscani – Voința Șuțești
FC Tufești – Dunărea Gropeni
Victoria Dedulești – Victoria Cazasu
Articol scris de Valentin Constantinescu