Unirea Izvoarele nu renunță la luptă

04 Feb. 2010, 13:29 Ligi județene
Unirea Izvoarele nu renunță la luptă

Ocupanta locului al doilea din Liga a IV-a giurgiuveană, Unirea
Izvoarele, se poate lăuda cu cel mai bun atac din campionat, 88 de
goluri marcate. Aflată la patru puncte distanță de liderul Nova
Force, echipa din Izvoarele nu a renunțat la luptă și și-a propus
să promoveze în Liga a III-a la finalul acestui sezon de
campionat.

Unul dintre elementele pe care se bazează uniriștii este faptul
că echipa care va reprezenta Giurgiul la barajul pentru Liga a
III-a va fi desemnată după un play-off la care vor participa
ocupantele prmelor patru echipe din clasamentul final al sezonului
regulat. Deci speranță mai este destulă pentru elevii Aurel Belea,
tehnicianul Unirii. De altfel și sponsorii echipei, Consiliul Local
și Alin Stanciu, primarul comunei Izvoarele, împărtășesc același
optimism.

Echipa din Izvoarele a început antrenamentele de marți, toată
pregătirea urmând a se face în localitate. În ceea ce privește
transferurile, la capitolul plecări sunt trecute trei nume.
Portarul Alecu a plecat la liderul Nova Force, dar s-a mai renunțat
și la Tufă și Chican. Noutățile sunt puține, pe lângă Manghiniță
revenit la club, alte nume noi fiind Marius Trandafir și Nicolae
Chelaru.

Articol scris de Costel
SPÂNU

04 Feb. 2010, 13:29 Ligi județene
Pe aceeași temă