„Șou” la maxim, cu 50 de goluri

03 May. 2010, 13:08 Ligi județene

Dezlegat de necunoscute atât în privința campioanei cât și
echipelor retrogradate, campionatul Ligii a IV-a s-a dezlănțuit
printr-o „goleadă” de etapă fără precedent în acest sezon
fotbalisitc. În runda de duminică s-au marcat nici mai mult nici
mai puțin decât 50 de goluri.

Scorul campionatului l-a realizat liderul Voința Mărișelu care,
pur și simplu, a desființat-o pe Progresul Tăure cu 13-1. Spectacol
a fost și la Chiraleș, acolo unde evoluția ostilităților din teren
și, implicit, a scorului ne-a dus cu gândul mai degrabă
la…Hitchcock.

Într-un meci de 2 solist, gazdele de la Șoimii – „lanterna
roșie”, au fost la un 11 metri de a încurca socotelile
bookmakerilor care o dădeau mai mult ca sigură învingătoare pe
formația vizitatoare, Progresul Năsăud. Șoimii au deschis scorul
destul de repede după care năsăudenii au egalat și au preluat
conducerea cu 2-1, gazdele egalând încă o dată dar repriza s-a
terminat în avantajul Progresului cu 3-2. După pauză, Chiraleșul nu
cedează și a întors spectaculos rezultatul, 4-3, în minutul 65,
însă replica năsăudenilor a vent prompt pentru 4-5, cu ultimul gol
marcat de Astalâș în minutul 81. Și ca tacâmul să fie complet, în
prelungiri, Șoimii au primit un penalty pe care l-au ratat spre un
rezultat mai echitabil după aspectul jocului.

Alt meci nebun a fost cel dintre Steaua Monariu și Gironic
Rebra, scor 2-2, partidă în care gazdele au arătat cum poate fi
remontată egalitatea de la 0-2 chiar în condițiile în care ai doi
jucători mai puțin decât adversarii. La pauză a fost 0-0, însă
Monariu a terminat repriza cu 9 jucători de câmp după ce fundașul
Mărginean (min. 35) și portarul Gianini (42) au văzut direct
cartoșul roșu. Logic, oaspeții au profitat și au deschis scorul
prin Szechely în minutul 52, și l-au majorat după penalty-ul
transformat de Ghiță Burduhos în minutul 62. De aici, filmul s-a
rupt pentru rebreni, Steaua din Monari având o revenire de orgoliu
fantastică, materializată într-un egal nesperat la un moment dat.
În derby-ul etapei, Prundu Bârgăului (locul 4) a învins ocupanta
locului 2, Victoria Uriu, cu scorul de 3-1.

Supriza etapei a realizat-o Someșul Rebrișoara, formația
pregătită de Cornel Donea învingând pe teren neutru, la Dumitra, pe
ocupanta locului trei, Progresul Jelna. Rebrișorenii au tranșat
soarta meciului încă din prima repriză prin reușitele lui Hoha
(min. 18 și 40) și Ilie Rusu (40), Jelna marcând golul de onoare în
minutul 70.

Într-o partidă de mijlocul clasamentului, pe teren propriu,
Eciro Forest Telciu a dispus lejer de Voința Cetate, scor 5-2.
Ploie de goluri și la Maieru, acolo unde gazdele au câștigat cu 8-0
în fața celor din Lechința.

În două partide restanță, disputate joia trecută: Lechința –
Monariu 2-1 și Rebrișoara – Cetate 2-1.

Capul de afiș ale etapei viitoare este partida la vârf, Uriu –
Mărișelu, într-o partidă în care gazdele, prin vocea antrenorului
Șomu Barta, și-au manifestat dorința de a-i administra prima
înfrângere deja campioanei județene.

Rezultate

Prundu Bârgăului – Uriu 3-1
Monariu – Rebra 2-2
Chiraleș – Năsăud 4-5
Maieru – Lechința 8-0
Telciu – Cetate 5-2
Rebrișoara – Jelna 3-1
Mărișelu – Tăure 13-1

Clasament:
1. Voința Mărișelu 22 20 2 0 107-36 62
2. Heniu Prundu Bârgăului 22 14 3 5 59-38 45
3. Victoria Uriu 22 14 1 7 71-42 43
4. Progresul Jelna 22 13 3 6 65-39 42
5. Progresul Năsăud 22 11 6 5 46-26 39
6. Someșul Rebrișoara 22 10 2 10 46-41 32
7.Eciro Forest Telciu 22 10 1 11 48-54 31
8. Silvicultorul Maieru 22 9 2 11 57-61 29
9. Steaua Monariu 22 8 4 10 32-47 29
10. Voința Cetate 22 9 1 12 43-58 28
11.Gironic Rebra 22 8 3 11 44-68 27
12. Viitorul Lechința 22 6 3 13 48-77 21
13. Progresul Tăure 22 3 3 16 24-68 12
14. Șoimii Chiraleș 22 2 1 19 33-93 7

Etapa viitoare,
duminică, 9 mai:

15.00 – juniorii, 17.00 – seniorii

Jelna – Maieru
Năsăud – Prundu Bârgăului
Lechința – Cetate
Tăure – Monariu
Chiraleș – Rebra
Uriu – Mărișelu
Telciu – Rebrișoara

Articol scris de Radu
SÎRBU

03 May. 2010, 13:08 Ligi județene
Pe aceeași temă