Serie de acuze grave la adresa fostei conduceri a AJF Dolj

Mihai Andries 29 Jan. 2013, 16:22 Ligi județene
Serie de acuze grave** la adresa fostei conduceri a AJF Dolj

Asociația Județeană de Fotbal Dolj, condusă de Silviu Bogdan, a formulat o plângere penală împotriva foștilor conducători ai forului fotbalistic, Nicu Neagoe și Sorin Pătrașcu, după ce aceștia au continuat să trimită adrese din partea asociației către diferite instituții, folosindu-se în mod ilegal de titulaturile de președinte și vicepreședinte ai AJF Dolj, de antetul și de ștampila asociației.

Neagoe și Pătrașcu sunt acuzați pentru săvârșirea infracțiunilor de fals, uz de fals, înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Anul trecut, Judecătoria Craiova a dat o sentință definitivă și irevocabilă prin care a recunoscut noile alegeri pentru șefia AJF Dolj, prin care Silviu Bogdan și staff-ul său au preluat conducerea Asociației, iar apoi Tribunalul Dolj a respins recursul fostei conduceri, care a considerat alegerile drept ilegale.

Noua conducere a AJF Dolj și-a început efectiv activitatea în data de 7 decembrie 2012, dată la care fosta conducere a asociației a părăsit sediul. De asemenea, Nicu Neagoe și Sorin Pătrașcu au fost suspendați de FRF pentru fals și uz de fals încă din 14 septembrie 2011 pe o perioada de 2 ani și li s-a interzis desfășurarea oricărei activități legate de fotbal, iar AJF Dolj a fost amendată cu 15.000 de lei.

După ce Silviu Bogdan a preluat oficial funcția de președinte, fosta conducere a formulat o plângere la Secția 2 de Poliție, pentru începerea urmăririi penale împotriva noului președinte pentru intrarea pentru efracție în sediul AJF, însă aceasta este în stadiul de cercetări, autorii fiind necunoscuți. Până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestor plângeri penale, noua conducere a AJF Dolj este: Silviu Bogdan – președinte, Oprescu Ion – vicepreședinte.

Articol de Cosmin STAICU

Mihai Andries 29 Jan. 2013, 16:22 Ligi județene
Pe aceeași temă