Horaţiu Stănescu a obţinut un nou mandat de preşedinte al AJF Dolj. Planul pentru reluarea competițiilor și marele vis: ”Vreau să fac Casa Fotbalului din Dolj”

Cosmin STAICU 30 Mar. 2021, 09:13 Liga 4
Horaţiu Stănescu a obţinut un nou mandat de preşedinte al AJF Dolj. Planul pentru reluarea competițiilor și marele vis: ”Vreau să fac Casa Fotbalului din Dolj”

Horaţiu Stănescu rămâne preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dolj, în urma alegerilor din week-end-ul trecut, de la Adunarea Generală Extraordinară, desfăşurată în comuna Rojiște, în curtea Căminului Cultural.

Horaţiu Stănescu a fost reales cu 75 de voturi, depăşindu-i pe contracandidaţii Marian Cătănescu și Sorin Pătrașcu, care au primit 12 voturi, respectiv 8 voturi.

Pentru postul de vicepreședinte, Bogdan Pâncu l-a depăşit pe Florin Spânu, conducătorul celor de la ACSO Filiaşi şi reprezentant al cluburilor de Liga 3 în Comitetul Executiv al FRF. Dumitru Firu va reprezenta interesele echipelor de la Liga 4, iar Ilie Dumitrașcu și Gillbert Doru Panait, pe cele ale formaţiilor de Liga 5.

Nu au lipsit contestările din partea celor care au pierdut alegerile

Nu au lipsit şi nemulţumirile în urma alegerilor, unul dintre candidaţi, Sorin Pătraşcu, fost vicepreşedinte în urmă cu mai mulţi ani, având ceva de reproşat.

”Ruşine celor care au organizat alegerile, microfonul s-a defectat când am vorbit eu şi Marian Cătănescu. Am fost puşi într-un colţ, nu în faţa alegătorilor”, a răbufnit Sorin Pătraşcu.

”Pe mine mă cunoştea microfonul. Am mai auzit şi că am fost implicat în asasinarea lui Kennedy şi în scufundarea Titanicului. Sunt unele persoane care nu digeră înfrângerile, deşi a fost o diferenţă netă”, a replicat Horaţiu Stănescu, la emisiunea Fotbal Plus, la Oltenia TV.

În vârstă de 53 de ani, Horaţiu Stănescu s-a născut la Băileşti, este fost ofiţer MAPN, iar legăturile cu fotbalul sunt: fost arbitru, fost conducător la cluburile de Liga 3, AS Armata Craiova, Triumf Bârca şi CS Podari, precum şi în Liga 2, la Internaţional Piteşti. Este la al doilea mandat în funcţia de preşedinte al AJF Dolj, succedându-i lui Silviu Bogdan.

Alegerile de la AJF Dolj, mutate de două ori, din cauza pandemiei

Deşi alegerile trebuiau să se desfăşoare pe stadionul „Extensiv”, după ce Craiova a intrat în scenariul roşu, s-a decis schimbarea locaţiei şi s-a ales Işalniţa, iar între timp şi această localitate a trecut de incidenţă 3 la mie, aşa că s-a ales comuna Rojişte pentru organizarea alegerilor.

”Am ales o localitate care are incidenţa 0,7 la mie şi să fie şi centrală, ca să poate ajunge cât ai mulţi electori. Organizarea a fost impecabilă, apreciată şi de ISU şi de jandarmerie, meritul cel mai mare este al Primăriei Rojişte”, a precizat Stănescu.

Din cei 106 membri afiliaţi, au participat numai 95, dar absenţele au fost din cauza obiective.

Câţiva dintre cei cu drept de semnătură au decedat din cauza pandemiei, între timp echipele nu au desemnat alţi reprezentanţi.

Competiţiile AJF Dolj, sistate de mai mult de un an

Competiţiile organizate de AJF Dolj nu se mai desfăşoară de mai mult de un an, din cauza pandemiei de COVID-19.

Despre reluarea lor, Horaţiu Stănescu a precizat: ”Am avut o videoconferinţă cu preşedintele FRF şi se vorbea să reîncepem la 1 aprilie, dar a venit valul trei. Au încercat Braşovul şi Hunedoara să facă nişte calupuri de meciuri, dar nu a ieşit. Am înţeles că va încerca Aradul. Luăm în calcul organizarea unui mini-campionat cu 6 echipe, câştigătoarea să meargă la baraj, iar acesta să se joace în august, ca anul trecut. Nu ştim ce vom face însă, fiindcă nu depinde de noi. Va fi greu să ajungem la nivelul la care eram când s-au oprit competiţiile.”

Planurile pe termen lung de care a discutat preşedintele Stănescu: ”Vreau să fac Casa Fotbalului din Dolj. Am vorbit cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu şi ne-a promis că ne dă locuri pentru sediu la arena Ion Oblemenco. Vrem să continuăm şi cu Gala Fotbalului Doljean, care la primele două ediţii i-a premiat pe Mihăilă şi Baiaram.”

Foto: Gillbert Panait

https://liga2.prosport.ro/liga-4/liga-a-4-a-arad-se-reia-cu-mai-putin-echipe-si-cu-o-denumire-noua-in-timp-de-pandemie-dupa-ce-protocolul-medical-nu-a-fost-modificat-razvan-cadar-ne-dorim-sa-reluam-sirul-promovarilor-in-l-19174960

https://liga2.prosport.ro/liga-4/romulus-buia-s-a-intors-la-vechea-dragoste-antrenoratul-fostul-mare-fotbalist-prezentat-oficial-de-o-echipa-din-liga-4-19176007

Cosmin STAICU 30 Mar. 2021, 09:13 Liga 4
Pe aceeași temă