Miercuri după-amiază pe stadionul Ștrand din Pitești s-au desfășurat semifinalele Cupei României faza județeană Argeș. După disputarea celor două meciuri AS Real Vlădești și Sporting Pitești s-au calificat în finala competiției.
În primul meci Geodon Slobozia – locul patru în liga a V-a seria sud, a întâlnit pe AS Real Vlădești, locul întâi în liga a V-a seria nord, în fața căreia a pierdut cu 0-5.
În minutul 11 al partidei, în urma unui fault dur, Oprescu a fost eliminat. Chiar și așa, oaspeții au fost cei care au deschis scorul în minutul 16 prin Ciocoiu. Patru minute mai târziu Gont a mărit avantajul pentru Vlădești. Până la pauză oaspeții au mai înscris odată în minutul 31 prin Tătulescu. Cu trei minute înainte de finalul primei reprize Gont a văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu, oaspeții fiind nevoiți să joace o repriză în nouă oameni.
În repriza secundă Real Vlădești a mai înscris de două ori. Mai întâi Tatulescu a reușit dubla în minutul 60, iar Andrei Vasile a închis tabela la 5-0 pentru musceleni.
Sporting, calificare grea
În al doilea meci Sporting Pitești, locul 10 în liga a IV-a, a întâlnit pe Viitorul Cireșu, locul întâi în liga a V-a seria centru 2, pe care a învins-o greu cu 4-3.
Meciul a început mai bine pentru Viitorul, formația din Cireșu având după 15 minute un avantaj de două goluri. Până la pauză gazdele au revenit și au reușit să egaleze prin Tănase și Mihăilescu. În minutul 56 oaspeții au înscris din nou prin Radu Ion însă finalul partidei a aparținut echipei din liga a IV-a. În minutul 81 Căpățână a reușit să egaleze iar cu un minut înainte de fluierul final Alin Jumuga a dus scorul la 4-3 pentru Sporting Pitești.
Text și foto: Sport Argeș