Rapidul Fetești, învingătoare la penalty-uri în fața Victoriei din Traian

21 Jun. 2012, 14:42 Ligi județene

Pe o caniculă moleșitoare, deoarece la Berca au fost cel puțin 36-37 grade Celsius (la umbră!) în care numai fotbal nu puteai să joci, pe stadionul „Petrolul” din Berca a avut loc partida de baraj perntru promovarea în liga a treia dintre Victoria Traian (Campioana județului Brăila) și Rapid Fetești (Campioana județului Ialomița).

În ciuda căldurii aproape insuportabilă, au ținut să vină la meci aproximativ 2000 de spectatori, suporteri ai ambelor echipe, precum și numeroși localnici, care și-au încurajat echipa favorită pe tot parcursul meciului, dar scandând și nelipsitele trivialiatăți la adresa adversarilor. A fost un meci în care niciuna dintre formații nu și-a depășit statutul de echipă de liga a patra, iar la sfârșitul jocului s-au bucurat numai suporterii din Fetești deoarece echipa lor a învins cu scorul de 3-0, dar abia după executarea loviturilor de departajare!

Și asta datorită faptului că ocaziile de gol au cam liopsit pe timpul celor 120 de minute de joc, din care ialomițenii au au avut un om în plus pe teren aproximativ 45 de minute! Nu de alta, dat brăileanul Gagu a primit două cartonașe galbene în minutele 74 (pentru fault) și 76 (pentru proteste) și a scăpat de calvarul de pe teren devenit deja insuportabil! La această partidă am asistat la un eveniment nemaiîntâlnit pe o asemenea caniculă: arbitrul partidei, Iulian Dima (București) nu a acordat pauza de hidratare la jumătatea fiecărei reprize! Abia ulterior am aflat că centralul jocului nu a făcut acest lucru deoarece delegații ambelor echipe nu au solicitat pauza de hidratare la ședința tehnică de dinaintea meciului! Că doar nu jucau ei!

Prima repriză a barajului de la Berca a fost cea mai slabă repriză de fotbal pe care am văzut-o în viața mea, și în care nu a fost decât o singură „ocazie” de a se marca. Aceasta a fost irosită de Marin, cel care (Rapid Fetești) a executat o lovitură liberă de pe la vreo 20 de metri, iar mingea a lovit bara transversală a porții apărate de Constandache! În rest am văzut o zbatere inutilă pe teren a celor 22 de jucători, toropiți de căldură, și care au primit de la arbitrul întâlnirii aproximativ 15-16 cartonașe galbene (pe tot parcursul meciului), toate corect acordate. Nici partea a doua nu a fost una mai strălucită, jucându-se după același „scenariu”, dar cu precizarea că în această parte secundă jucătorii celor două formații au șutat mai mult…pe lângă poartă!

În prima repriză a prelungirilor am mai consemnat o bară, aceasta aparținând tot ialomițenilor, cel care a lovit iarăși transversala fiind Nedelea (min. 96). Cu un jucător mai puțin pe teren, brăilenii se apără „la baionetă” în propriul careu, și contraatacă dacă au ocazia. Așa s-a întâmplat în minutele 98 și 102, atunci când portarul Gândac a avut două bune intervenții la șuturile lui Martinescu și Iorga! Repriza a doua a prelungirilor a fost una în care jucătorii ambelor formații se gândeau la loviturile de departajare, motiv pentru care s-a jucat numai la mijlocul terenului. Cu toate astea, în minutul 119, Anghel putea fi singurul jucător brăilean căruia putea să i se construiască o statuie în fața Căminului Cultural din comuna Traian. Brăileanul a scăpat singur pe contraatac spre poarta rapidiștilor, dar s-a pripit nepermis la marginea careului advers și i-a permis lui Ivan să-l ajungă și să-l deposedeze!

A urmat apoi loteria loviturilor de departajare, în care ialomițenii au avut nervii mai tari. Primul a executat Ivan, impecabil: 0-1! De la brăileni a executat apoi portarul Constandache, cel care a trimis peste poartă! Același jucător a apărat apoi mingea trimisă de la punctul cu var de Nedelea, dar și Gândac a parat imediat șutul lui Mitrea! Ialomițenii au făcut 2-0 după execuția lui Pena, pentru ca apoi brăileanul Anghel să trimită în bară! Golul care a consfințit promovarea ialomițenilor în liga a treia a fost marcat de Alex Țiflea, iar apoi urmat fiesta ialomițenilor!

Așadar, după executarea loviturilor de departajare, Victoria Traian – Rapid Fetești 0-3 (0-0; 0-0), dar după un meci la capătul căruia niciuna dintre cele două formații nu a demonstrat că merită să joace în liga a treia! Cu atât mai mult cu cât (din câte se pare), brăilenii aveau promisă din partea unui sponsor al primarului Nicușor Abăseacă, o primă de 1000 de lei (10 milioane de lei vechi) de fiecare jucător, în cazul unei eventuale promovări! Poate o vor câștiga… data viitoare!

Victoria Traian: Constandache – Iorga, Mihăilă, Gagu (eliminat în minutul 76), Stan – Vioreanu (46: Lupașcu), Barbu (68: Mitrea), Anghel, Martinescu – Veber, Huțu. Antrenor: Emil Cațaros.

Rapid Fetești: Gândac – Marcu (56; Ureche), Cimpoeru (89: Mitu), Ivan, Pena – Nedelea, Neculai, Marin, Ciubuc (113: A. Țiflea) – Ghiță, Țonea. Antrenor: Marius Munteanu.

Au arbitrat în general bine: Iulian Dima (centru), Vlad Bârleanu și Nicolae Mățăoanu (asistenți), toți din București.

Articol scris de Valentin Constantinescu

21 Jun. 2012, 14:42 Ligi județene
Pe aceeași temă